vineri, 30 septembrie 2016

Programul expoziţiilor din săptămâna 3 - 7 octombrie 2016 la Biblioteca Judeteana

Luni, 3 octombrie - Secţia de Artă
„MUZICA, NEBUNIE A TĂCERII” (Emil Cioran)
Expoziţie de   carte şi documente audio-video, dedicată  Zilei Internaţionale a Muzicii.
Aceasta se sărbătoreşte anual, începând cu anul 1975, la propunerea renumitului violonist, dirijor şi muzicolog Yehudi Menuhin, fost preşedinte al Consiliului Muzical Internaţional al UNESCO şi fost elev al compozitorului George Enescu. Intenţia acestei zile a fost încă de la început să încurajeze promovarea artelor printre alte sectoare ale societăţii, aplicarea idealurilor UNESCO de prietenie între popoare, de dezvoltare a culturilor lor, de schimburi de experienţă şi de apreciere mutuală a valorilor artistice etc. 1 octombrie constituie un bun prilejul de întâlnire cu marea muzică, valori perene ale spiritualităţii universale, cu lucrări muzicale valoroase care poartă girul inconfundabil al epocii în care au fost compuse. Melomanii pot găsi în expoziţia realizată de Iulia Leteanu muzica preferată, dar şi literatura de specialitate pentru compozitori renumiţi şi genurile muzicale îndrăgite.

Marţi, 4 octombrie - Secţia Împrumut Adulţi
„CULORILE TOAMNEI”
Expoziţie de carte de sezon din colecţiile secţiei, realizată de Colectivul Secţiei Împrumut Adulţi.

Miercuri, 5 octombrie
Secţia pentru Copii,  şi Filialele Bicaz şi Energiei
Sărbătoresc Ziua Mondială a Educaţiei , prin expoziţii de carte, realizate de Nicoleta Munteanu, Lenuţa Neacşu şi Lucica Ababei.

Data de 5 octombrie a fost desemnată Ziua Mondială a Educatorilor datorită faptului că la această dată, în 1966, a fost semnată "Recomandarea UNESCO privind statutul profesorilor", recomandare care certifică importanţa unui sistem educaţional de calitate şi care punctează responsabilităţile pe care trebuie să şi le asume un cadru didactic. Ziua mondială a educatorilor este marcată în  peste 100 de state.

joi, 29 septembrie 2016

Premiere cinematografice din 30 septembrie/ Cinema City Bacau

Copii Domnisoarei Peregrine: Intre doua lumi

Gen:Aventuri / Fantastic
Durata (in min.): 126
Regizor: Tim Burton
Actori: Eva Green, Samuel L. Jackson, Allison Janney
Jacob, în vârstă de 16 ani, urmărește niște indicii care îi duc pe o insulă misterioasă, unde descoperă ruinele dărăpanate ale Școlii Domnișoarei Peregrine pentru Copii Ciudați. Pe măsură ce Jacob explorează dormitoarele și holurile abandonate, el descoperă că foștii ei ocupanți erau mult mai mult decât ciudați; aveau puteri incredibile. Și ar putea fi încă în viață.










Deepwater Horizon: Eroi in largul marii 

Gen:Acțiune /Dramă /Thriller
Regizor: Peter Berg
Actori:Mark Wahlberg, Dylan O'Brien, Kate Hudson

O explozie de proporții a avut loc în 20 aprilie 2010, la 1.500 m în Golful Mexic, la 80 km de Venice (Louisiana). Puțul de petrol ce perfora platforma Deepwater Horizon a fost distrus de teribilul accident ce a ucis 11 lucrători, rânind alți 17. Mii de barili de petrol au început să fie eliberați zilnic din puț, iar „mareea neagră” ce a acoperit Golful și-a extins brațele distrugătoare spre restul apelor lumii, riscând să afecteze pe termen lung animalele, viața omului, chiar și industria.

Dansatorii sportivi romani se intrec in trei competitii nationale

In calendarul competitional al Federatiei Romane de Dans Sportiv (F.R.D.S.) figureaza pentru acest weekend (1-2 octombrie) nu mai pu]in de trei competitii, `n care cei peste 12.000 de sportivi legitimati la Federatie, dar si alte sute de copii debutanti, vor putea sa-si demonstreze inca odata pregatirea si maestria pe ringurile de dans si sa evolueze in clasament. Astfel, in Sala Apollo din sectorul 3 al capitalei se vor desf\sura sambata si duminica, 1 si 2 octombrie, Campionatul Studentesc al Municipiului Bucuresti si Cupa Violet, organizate de clubul bucurestean Violet si F.R.D.S., care vor reuni peste 40 de intreceri pe clase valorice si categorii de varsta, in 6 programe de concurs.

Peste 30 de intreceri, in 4 programe, sunt programate si la Cupa Magnum, editia a V-a, care se va disputa duminica (2 octombrie) in Sala Polivalenta din Resita, eveniment organizat de A.C.S. Magnum Team Resita si F.R.D.S. A treia competitie a sfarsitului de saptamana se va disputa tot duminica, 2 octombrie, in Sala Polivalenta din Medias unde se va desfasura Concursul National de Dans Sportiv „Cupa Medias” editia a X-a, in organizarea Clubului de Dans Sportiv „Magic of the Dance” Medias si F.R.D.S. Competitia mediesana va cuprinde nu mai putin de 40 de concursuri structurate in 4 programe. 

miercuri, 28 septembrie 2016

Caravana Opel Bacau

Un nou eveniment auto va avea loc in acest weekend (30 septembrie- 2 octombrie) in parcarea de la Arena Mall. Organizat de Exclusiv Motors Bacau, evenimentul va ofera posibilitatea sa testati un Opel, fie ca este vorba de autoturism sau autoutilitara, pe toata perioada caravanei cei interesati putand beneficia de oferte speciale cu discounturi consistente.

marți, 27 septembrie 2016

Premiera Teatrala la Teatrul de Kartier - Culturista

CULTURISTA
One woman show cu Alina Neagu
Text şi regie – Vali Bolat
Genul: Comedie
O fată care îşi doreşte să devină campioană la culturism. E gata să sacrifice totul pentru asta: viaţa personală, sănătatea iar câteodată gata să- şi dea viaţa pentru o clipă de glorie. Culturista e o piesă de teatru despre prejudecăţi şi falsele pudori, despre culisele sportului şi ale politicii în care imaginea contează.

Vineri 30.09. 2016  la orele 20- premieră absolută spectacol de teatru  Culturista (comedie) în sala de forţă Fitness-Gym- str. Mărăşti nr 14 , Bacău vis-a – vis de Şcoala Domniţa Maria, Bacău, tel: 0751 98 98 10

Noaptea Cercetatorilor, vineri, 30 septembrie

EUROPEAN RESEARCHERS' NIGHT

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie
și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător
și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005
şi a atras până acum peste 1,5 milioane de vizitatori. E
venimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul,
iar vizitatorilor şansa de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.
Ediția 2015 a atras peste 35.000 de vizitatori în România.
Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor
care se doresc să înceapă o carieră în cercetare,

oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative.
In Bacau, Noaptea Cercetatorilor va avea loc vineri, 30 septembrie, de la orele 17.00 la Universitatea "Vasile Alecsandri".


Concert Dan Bittman la Bacau


WWW.CONCERTEBACAU.RO vă aduce în premieră la Bacău cel mai mare eveniment al toamnei, "Nu mai e timp" cu DAN BITTMAN & ANDREEA ILIE, acompaniați de D.I.O.S. Symphonic Pop-Rock Orchestra, pe 30 septembrie la Teatrul de Vară.

DAN BITTMAN, cea mai mare voce rock din România, compozitor, actor, prezentator de televiziune și nu in ultimul rând liderul celei mai mari trupe rock din România, va susține un concert extraordinar pe 30 septembrie, de la ora 20:00, la Teatrul de Vară din Bacău, alături de mezzo-soprana ANDREEA ILIE, cea care la cucerit pe DAN BITTMAN cu vocea ei, a sucit mințile multor bărbați la prezentările de modă și acum vrea ca muzica ei să pătrundă in inimile tuturor. Acestia vor fi acompaniați de D.I.O.S. Symphonic Pop-Rock Orchestra, dirijor Tiberiu Oprea alături de solistele Roxana Cozma si Ana Maria Bucsa. Producția va fi un concept propriu. Pregătiți-vă pentru foarte multe surprize, totul fiind impachetat intr-un show de poveste unde buna dispoziție va fi pe primul loc! Se va canta cu Orchestra Pop-Rock Symphonic, dovedind inca o data, daca mai era nevoie, că muzica adevarată se cantă si se simte live. Muzica va fi in stare pură, exact cum o simt DAN BITTMAN și ANDREEA ILIE: mai noua, mai multa, mai spontana, mai adevarata, mai libera. Bilete disponibile prin agentia PRO-EVENT, str. Mihai Viteazu, nr.3 sau la casieria Teatrului de Vara.



Dansatorii sportivi de la Adamas pe podium la Iasi

La sfâr[itul s\pt\mânii trecute, la Sala Polivalent\ din Ia[i s-a desf\[urat cea de-a VII-a edi]ie a Cupei Imperial la Dans Sportiv, compete]ie organizat\ de clubul ie[ean Imperial [i Federa]ia Român\ de Dans Sportiv (F.R.D.S.), la care s-au aliniat câteva sute de sportivi din Bucure[ti, Buz\u, Br\ila, Gala]i, Piatra Neam], Bistri]a, Suceava, Bac\u [i Ia[i, precum [i numeroase perechi de sportivi de la cluburi din Republica Moldova, din Ucraina [i Bulgaria. Bac\ul a fost reprezentat de 16 sportivi de la C.D.S. Adamas, care s-au `ntors de la competi]ia ie[ean\ cu un palmares bogat, cuantificat `n 8 cupe [i 24 de medalii. Competi]ia de la Ia[i s-a disputat `n dou\ zile, sâmb\t\, 24 septembrie, evoluând perechile din clasamentul oficial, iar duminic\, 25 septembrie, s-au `ntrecut fetele solo [i debutan]ii.
Rezultatele dansatorilor sportivi b\c\uani :
-perechea Robert Rotaru-Maria Miron, locul III Open Basic 12-13 ani Latino [i locul IV Open Basic 12-13 ani Standard;
-perechea Mario Ipate-Beatrice Ursan, locul I clas\ E Latino 16-35 ani, locul II clas\ D Standard 16-35 ani, locul IV Open Basic Standard 16-35 ani;
-perechea Cosmin Ursu-Cristiana Chiper, locul III clas\ D combinat 12-15 ani;
-perechea Victor Matei-Ilinca Margasoiu, locul II clas\ E 12-13 ani;
-perechea Florin {tef\nescu-Maria Renchez, locul I clas\ E Standard 16-35 ani, locul II clas\ E Latino 16-35 ani;
-perechea Mateo Ipate-Sonia Stelea, locul V `n finala Open Standard 12-15 ani, singura pereche românesc\ `n aceast\ final\ dominat\ de sportivii din Republica Moldova.



~n cea de-a doua zi de concurs, Adamas Bac\u a punctat prin perechea de debutan]i Cosmin Grapcenco-Mateea Nicoar\, care au ocupat locul III `n competi]ia de dou\ dansuri (vals lent [i cha-cha-cha) 10-11 ani [i locul IV la un dans, cha-cha-cha, aceia[i categorie de vârst\. Mateea a concurat [i la Fete Solo unde s-a clasat pe locul IV la vals lent, categorie de vârst\ 8-9 ani.


Din Programul activităţilor şi expoziţiilor din săptămâna 26 - 30 septembrie 2016

Joi, 29 septembrie 2016, orele 17:00 – 19:00, Filiala Ștefan cel Mare

A început un nou sezon cu Semne Cusute în Bibliotecă. Proiectul, inițiat în 2015, își propune să promoveze în comunitatea băcăuană arta tradițională autentică și funcțiile sale cultural-sociale. Succesul de care s-a bucurat în sezonul trecut ne-a determinat să continuăm seria șezătorilor organizate lunar la Filiala Ștefan cel Mare a Bibliotecii Județene C. Sturdza Bacău.  
Întâlnirile sunt dedicate creării cămășilor costumului popular românesc, cu accent pe elementele de identitate și pe tehnicile de coasere a iilor. Totodată, participanții au ocazia să vadă atât piese vechi de costum popular scoase la lumină din lăzile de zestre ale străbunicelor cât și obiecte vestimentare noi, cusute sau țesute de participantele la aceste șezători.
Consultanți: Iulia Georgescu și Farcaș Felicitas.
Coordonator șezători: bibliotecar - Marinela Tofănescu și coordonator proiect: șef birou - Crina Ifrim.




Filiala Energiei
„S-a ivit pe culme toamna...”
Expoziţie de carte dedicată anotimpului toamna, realizată de Lucica Ababei.

luni, 26 septembrie 2016

Dansatorii sportivi romani si-au demonstrat inca odata valoarea la mondiale

La sfarsitul saptamanii trecute, dansatorii sportivi romani s-au intrecut in doua competitii majore: Campionatul Mondial pentru Adulti la sectiunea dansurilor latino-americane, desfasurat la Chengdu in China si Campionatul Mondial de 10 dansuri, categorie U 21, desfasurat la Wetzlar – Germania.
Similar Turneului Campioanelor desfasurat la Singapore, in tenis, acolo unde Simona Halep ne-a adus numeroase satisfactii, Campionatul Mondial pentru Adulti –Latino a reunit la start cele mai bune 72 de perechi de dansatori sportivi din lume, intre ei si perechile noastre Paul Moldovan – Cristina Tatar si Mihai Paraschiv – Diandra Illes. Paul si Cristina, perechea noastra campioana, care este pregatita de antrenorul Marton Somodi la Targu Mures, care sunt cotati in acest moment pe locul 15 in clasamentul mondial, au concurat pana in semi-finale unde s-au clasat pe locul 12. Mihai si Diandra, pregatiti de Valentin Illes au terminat competitia mondiala pe locul 25.
Mult mai aproape de casa, la Wetzlar, in Germania, s-a desfasurat Campionatul Mondial de 10 dansuri categorie de varsta U 21, unde Romania a fost reprezentata de doua perechi. Cea mai buna clasare a obtinut-o perechea Alexander Munteanu – Anne Bezusenco, pregatita de antrenorul Mihai Petre, care a dansat finala si care a incheiat competitia pe locul 5. A doua pereche reprezentatva a Romaniei, pereche formata din Dicilea Alex Valentin - Schumacher Raisa Michelle au incheiat mondialul german pe locul 25. La aceasta competitie s-au intrecut 42 de perechi.

Urmatorul eveniment international de dans sportiv va avea loc pe 8 octombrie la Vila Nova de Famalicao – Portugalia, unde se va desfasura Campionatul European de Adulti pentru sectiunea dansurilor Latino-Americane. Pe 8 si 9 octombrie, la Boston, in Statele Unite, se vor desfasura Campionatele Mondiale de Seniori 1 Standard si 10 Dansuri, aceiasi categorie de varsta.
Mihai Petre si perechea Alexander Munteanu – Anne Bezusenco foto: facebook Federatia Romana de Dans Sportiv

duminică, 25 septembrie 2016

Dans Sportiv / Argint european pentru Romania la Transylvanian Grand Prix 2016

Disputat la finalul saptamanii trecute in sala Transilvania din Sibiu,
„Transylvanian Grand Prix 2016”, unul dintre cele mai importante
evenimente de dans sportiv din Romania, competitie organizata de Clubul
Fantasy Dance Sibiu, Academia de Dans Brasov si Federatia Romana de Dans
Sportiv (F.R.D.S.), a reunit la startul concursurilor aproximativ 2000
de sportivi din tara si din strainatate.

Grand Prix-ul sibian face parte din calendarul competitional al F.R.D.S.
dar si din calendarul Worla Dance Sport Federation (W.D.S.F.), ceea ce a
permis organizarea de concursuri World Open Standard si Latino, alte
competi]ii basic pe toate categoriile de varsta, dar si a Campionatului
European de Show Latin pentru Profesionisti (WDSF PD European Show-Dance
Latin Championship).

La aceasta competitie de show au participat sase perechi galonate la
nivel european, Romania fiind reprezentata de perechea Andrei Mangra –
Elena Duicu, la finalul concursului sportivii nostri reusind sa se
claseze pe locul secund ceea ce le-a adus argintul european si titlul de
vicecampioni europeni.
Andrei si Elena au evoluat pe o coloana sonora reorchestrata din
musicalul "Grease", rolurile lor fiind ale lui John Travolta si Olivia
Newton-John, cei care au facut celebra pelicula cu acelasi nume din
1978.



Perechea noastra a fost devansata doar de evolutia austriecilor Vadim
Garbuzov – Katrhin Menzinger.

Ranking of Adult Show Dance Latin
WDSF PD European Championship  Sibiu - Romania 17 September 2016

1.    Vadim Garbuzov - Kathrin Menzinger    AUT
2.    Mangra Alexandru Andrei - Duicu Elena    ROU
3.    Marco Zingarelli - Ilaria Campana    ITA
4.    Gellai Tamas - Vorobchenko Darya    HUN
5.    Alfred Makhmuradzhaev - Yanina Akimova    RUS
6.    Nicola Nelli - Eleonora Rugi            ITA



Video : https://www.youtube.com/watch?v=tkA317TC7os
         https://www.youtube.com/watch?v=DSveGdg0rfs
         https://www.youtube.com/watch?v=70an9MEAzrA

vineri, 23 septembrie 2016

In acest weekend la cinema

Iubitorii de film au parte de trei premiere. La Cinema City ruleaz\ `n acest weekend:
Berzele (Storks) o comedie animat\ `n regia lui Nicholas Stoller [i Doug Sweetland. Berzele, clasicul mijloc de transport pentru nou-n\scu]i, s-au reprofilat. Ele nu mai expediaz\ bebelu[i, ci pachete. Când apare, îns\, o comand\ pentru un pui de om, cea mai competent\ barz\-curier trebuie s\ îndrepte problema [i s\ livreze copilul.


Caini, o dram\ românesc\ regizat\ de Bogdan Miric\ [i cu Drago[ Bucur, Vlad Ivanov [i Gheorghe Visu`n distribu]ie. Ac]iunea este plasat\ în apropierea grani]ei cu Ucraina. Roman, un tân\r de la ora[, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând s\ vând\ p\mântul mo[tenit de la bunicul s\u care a murit cu câteva luni în urm\. În timp ce face demersurile pentru vânzarea mo[iei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senza]ie general\ de amenin]are plute[te în aer.



Cei sapte magnifici (The magnificent seven), un film de ac]iune cu Denzel Washington, Chris Pratt [i Ethan Hawke, `n regia lui Antoine Fuqua. Filmul spune povestea locuitorilor unui sat mexican, ce apeleaz\ la ajutorul a [apte pistolari pentru a sc\pa de bandi]ii ce îi exploateaz\ [i îi terorizeaz\.

Auto Expo editia de toamna 2016 Cybernet Auto Center

Cybernet Auto Center [i Arena Mall au deosebita pl\cere de a v\ invita s\ participa]i la Expozitia Auto edi]ia de toamn\ 2016.
V\ invit\m la Arena Mall în weekend-ul 23-25 Septembrie, pentru a face cuno[tin]\ cu Noul Volkswagen Tiguan: Design Award Car of 2016, Noul Audi TT: best coupe of the year, gama de Autovehicule Comerciale Volkswagen dar [i multe alte modele ale concernului.
V\ a[tept\m pentru a testa cele mai noi modele dar [i cu alte mici surprize preg\tite pentru participan]i.
Evenimentul va avea loc pe parcursul a trei zile: Vineri, Sâmb\t\ [i Duminic\ (pân\ la 15:00) începând cu orele 10:00 [i continuând pân\ la finele orelor 18:00-19:00, eveniment ce va deschide c\tre publicul prezent noile modele lansate din gama:
Volkswagen, Audi, Volkswagen Autovehicule Comerciale.
La eveniment va exista [i o zon\ special\, destinat\ ma[inilor rulate: Das WeltAuto.

În cadrul evenimentului vor exista zone special amenajate pentru doritori, în vederea realiz\rii de drive-test cu noile modele prezente.

Dans Sportiv / România este prezenta in acest weekend la Campionatele Mondiale

24 septembrie 2016 este o data foarte importanta in calendarul World Dance Sport Federation, pentru ca iubitorii dansului sportiv la nivel mondial sunt cu privirile atintite spre China si Germania unde se disputa doua intreceri de nivel maxim.
La Chengdu-China are loc Campionatul Mondial de Adulti pentru sectiunea dansurilor Latino-Americane, acolo unde România va fi reprezentata de perechile Paul Moldovan – Cristina Tatar si Mihai Paraschiv – Diandra Illes.





Alte doua perechi de dansatori sportivi care vor reprezenta România, Alexandru Munteanu – Ane Bezusenco si Dicilea Alex –Schumacher Raisa Michelle, vor lupta pe ringul de dans de la Wetzlar-Germania, unde se va desfasura Campionatul Mondial Under 21 Zece Dansuri.


Agricola International Bacau a deschis o noua fabrica de salam

Firma b\c\uan\, a inaugurat, joi, 22 septembrie, o nou\ fabric\ de salamuri crud-uscate, cu o capacitate de 80 de tone de produse pe lun\, investi]ia ridicându-se la cinci milioane de euro.

Fabrica a fost deschis\ în municipiul Bac\u de c\tre societatea Salbac, din cadrul grupului de firme Agricola, iar odat\ cu punerea în func]iune a noii unit\]i Salbac va cre[te produc]ia cu peste 30% pe an, respectiv 1.000 de tone de produse crud-uscate, potrivit reprezentan]ilor companiei, cita]i de news.ro.

În prezent, capacitatea fabricii b\c\uane de preparate din carne este de 1.800 de tone pe an, iar patronatul î[i dore[te ca, în anul 2020, s\ ajung\ la o produc]ie de 3.500 de tone pe an, din care mai bine de jum\tate s\ o reprezinte salamul de Sibiu.

”Ca regul\ general\, când porne[ti o investi]ie o faci pentru c\ ]i-o cere pia]a. Avem un brand puternic, o re]ea de distribu]ie pe m\sur\, iar când cererea pe pia]\ este mare, atunci trebuie s\ te extinzi cu noi capacit\]i de produc]ie, cum este [i cazul actualei fabrici a societ\]ii Salbac”, a declarat, joi, pre[edintele Grupului Agricola Bac\u, Grigore Horoi. 


Societatea Salbac Bac\u are în prezent 360 de salaria]i [i o cifr\ de afaceri net\ de 108 milioane de lei, din care 16 milioane lei reprezint\ profit.