Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion
Borcea" invită publicul băcăuan
să
participe în noaptea de 21 mai 2016 la cea de-a XII-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor. Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul
Culturii şi
Comunicării
din Franţa,
la manifestare participând în prezent toate ţările membre ale Consiliului Europei. În cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău , evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, este sărbătorit în fiecare an,
începând din 2007. Între orele 20.00-01.00 (01.00 fiind ora de intrare a ultimului vizitator),
vor fi organizate diverse activităţi la sediul Muzeului de Ştiinţele Naturii Bacău. Astfel, la ora 20.00
va avea loc vernisarea expoziţiei temporare „Plante carnivore” şi vor fi deschise spre
vizitare şi celelalte expoziţii:
-Expoziţiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”,
-Expoziţiile temporare: „Din lumea fluturilor”,
„Aloe vera - planta minune”,
-Expoziţia itinerantă: „Simţurile animalelor nocturne”,
-Sera cu plante ornamentale a Muzeului de Ştiinţele Naturii.
De asemenea, publicul larg este invitat să participe la „Gala filmului ştiinţific”, unde poate
viziona filme documentare având drept subiect natura.
În condiţiile în care cerul va fi senin, după ora 2200, se vor face observaţii astronomice asupra Lunii,
planetelor Marte, Jupiter şi Saturn, a stelelor duble şi multiple şi a roiurilor stelare.
Cu ocazia acestui eveniment intrarea în muzeu este gratuită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu