marți, 3 mai 2016

Comunicat de presă - Romfilatelia

Marca poștală militează pentru o planetă verde Protejarea mediului înconjurător este una dintre cele mai arzătoare probleme ale zilelor noastre, un subiect aflat pe agenda a numeroase organizații și instituții mondiale, pentru a cărui soluționare este nevoie de un efort colectiv la nivel global.

Conservarea mediului înconjurător este imperios necesară pentru o viață adecvată a omului pe Pământ, iar acțiunile care previn și înlătură semnele clare de îmbolnăvire ale planetei (subțierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea solului, apelor și aerului etc.) sunt absolut indispensabile.

Obligația de a atinge aceste obiective nu este una individuală, ci mai ales colectivă, întrucât atât omul, cât și autoritățile și instituțiile locale, județene, naționale și internaționale trebuie să conștientizeze necesitatea și importanța adoptării unui comportament responsabil față de mediul înconjurător. Ritmul accelerat de degradare a Pământului impune măsuri practice, nu teoretice, iar o promovare pe scară largă a acestui subiect înseamnă un număr mai mare de pași în direcția bună.

'Gândește verde!' este sloganul unei astfel de acțiuni care militează pentru protejarea naturii și vine ca inițiativă a PostEurop, organismul care reprezintă furnizorii europeni de servicii poștale publice. În contextul aniversării a 60 de ani de la primele emisiuni de timbre EUROPA, PostEurop a organizat un concurs internațional de design pe tema 'Think Green!' ('Gândește verde!'), aceasta fiind și tematica emisiunii Europa 2016.

Țările membre, printre care și România, reproduc desenul câștigător al concursului, ce aparține unui artist cipriot, și adaugă opțional o creație proprie, în temă și stilul impuse. Astfel, Romfilatelia emite două mărci poștale Europa 2016, 'Gândește verde!', care pot fi achiziționate începând de miercuri, 4 mai a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Desenul propus ca design comun pentru toate țările europene este prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, iar cel de-al doilea timbru, având valoarea nominală de 5 lei, este creat de un artist român, fiind o prelungire a peisajului inițial, de data aceasta cu specific românesc. Elementele de pe timbrul propus de Cipru se regăsesc și în peisajul românesc, completând armonios seria. Centralele eoliene, copacii în același stil grafic, biciclistul și casele sunt preluate și în cel de-al doilea timbru, dar poartă bineînțeles o amprentă cu accent național, cum sunt casele care aici apar prezentate ca niște cule oltenești.

Dacă peisajul din timbrul câștigător te duce cu gândul la o așezare cu caracter urban, cel din timbrul național este identificat ca fiind autentic românesc, idee sugerată și prin prezența stilizată a Sfinxului, ca imagine a simbiozei dintre natură și om, dar și prin reprezentarea covorului oltenesc de frunze, care este un binecunoscut motiv popular românesc.

Ambele mărci poștale reprezintă cu succes tematica aleasă și sugerează conceptul de conservare a mediului înconjurător atât prin imaginea grafică, cât și prin cromatica aleasă, verdele fiind culoarea naturii, a vieții și a sănătății. Ștampila 'prima zi' aplicată în clar cu folio verde și înfățișând un arbore, din nou un simbol al vieții, al legăturii dintre pământ și bolta cerească, susține și completează armonios tematica proiectului filatelic.

Cele două timbre ale emisiunii Europa 2016, 'Gândește verde!' sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre și blocul de 4 timbre (2 modele).


Romfilatelia invită publicul să adopte sloganul 'Gândește verde!' în activitățile zilnice, orice contribuție și interes arătate mediului înconjurător și protejării acestuia concretizându-se în rezultate pozitive și schimbări în bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu