În perioada 4 – 10 octombrie pe tot globul se serbează Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, aceasta
fiind o sărbătoare
internaţională a ştiinţei şi tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la
îmbunătăţirea condiţiei umane. Adunarea
Generală a
ONU a hotărât în
anul 1999 ca acest eveniment să aibă loc în fiecare an între 4 -10 octombrie, sărbătorind astfel lansarea, pe 4
octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a
deschis calea explorării spaţiului cosmic şi semnarea, la 10 octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care
guvernează activităţile statelor în explorarea paşnică a spaţiului cosmic.
Sărbătorită în fiecare an din
1999, Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este cel
mai mare eveniment de popularizare a activităţilor spaţiale dedicat publicului larg – anul trecut având loc
peste 1.800 de manifestări susţinute în 73 de ţări, inclusiv în România.
În fiecare an, Asociaţia Săptămânii
Mondiale a Spaţiului (WSWA) alege o temă centrală a evenimentului, care în acest an va fi “Teledetecţia Trasează Viitorul”, făcând referire la
Observarea Pământului din spaţiu, cu beneficii pentru omenire.
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, subunitatea Observatorul Astronomic „Victor
Anestin” organizează în perioada 4 – 9 octombrie o gală de filme documentare pe teme de astronautică iar în noaptea de 7
spre 8 octombrie, o sesiune de observaţii astronomice în cadrul Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic.
Grupurile de vizitatori vor putea viziona după spectacolul de planetariu şi unul dintre următoarele filme
documentare:
„Telescopul Spaţial Hubble”
„Apollo 11”
„Aventura ultratehnologică”
„Staţia Spaţială
Internaţională”
Filmele vor fi proiectate cu ajutorul unei tehnologii noi de proiecţie, care reuşeşte cu ajutorul unui software de curbare a
imaginilor şi a proiecţiei pe un ecran panoramic curb să ofere o proiecţie imersivă a materialului prezentat.
În condiţiile în care cerul va fi
senin, în noaptea de 7 spre 8 octombrie se vor face observaţii astronomice între orele 2000 şi 2200 asupra Lunii şi a planetelor Marte şi Saturn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu