sursa-foto-infrapress.ro_- |
Începând de sâmbătă, 10 septembrie, intră în vigoare noi norme RCA. În primul rând, constatarea amiabilă pentru șoferii implicați în accidente rutiere ușoare se va face și online, printr-o aplicație specială. Formularele necesare vor fi completate și prin intermediul telefonului.
Potrivit ASF, formularul electronic va avea același model și informații ca cel tipărit și va avea aceeași valoare juridică. În cazul completării electronice a acestui formular, datele și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule implicate în accident vor fi preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.
Şoferii trebuie să ştie că formularul electronic al constatării amiabile va fi disponibil abia din 15 septembrie.
Măsura a fost luată după ce s-a constatat că dezvoltarea bazei tehnice de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României mai cere ceva timp.
„Asigurătorii RCA și BAAR dezvoltă și administrează soluțiile tehnice și stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispozițiilor legale privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către ASF”, au transmis reprezentanţii ASF într-un comunicat de presă.
O altă modificare importantă se referă la regulile privind maşina oferită la schimb pe perioada reparației. Potrivit noilor reglementări, zilele în care păgubitul beneficiază de mașină la schimb pusă la dispoziție de service-uri, în general, și plătită de asigurătorul RCA al șoferului vinovat, nu mai sunt condiționate decât de condițiile de finalizare a reparației.
„Vechea normă prevedea un algoritm de calcul al acelei perioade, care presupunea numărul de ore rezultate din devizul de reparație împărțit la 4. De exemplu, la 20 de ore de reparație rezultau 5 zile de închiriere a mașinii. S-a renunțat la acel algoritm pentru că era unul incorect și nu cuprindea în realitate perioada de indisponibilizare a mașinii și apăreau multe litigii în instanță. Apărea următoarea situație în practică: mașina era indisponibilizată în service 18 zile, interval în care erau incluse timpul de livrare a pieselor sau perioada weekendurilor, când nu se lucrează. Pentru a putea încasa contravaloarea închirierii mașinilor la schimb service-urile auto majorau prețul de închiriere pentru ca cele 5 zile decontate de asigurători să acopere de fapt cele 18 zile de închiriere efectivă a vehiculului pus la dispoziția clientului păgubit în accident”, au declarat pentru „Adevărul” surse apropiate pieței de asigurări.
Preț diferit pentru RCA la aceeași companie, în funcție de canalul de vânzare
O altă noutate constă în introducerea noțiunii de ”primă de asigurare netă de cheltuieli”. Practic, vor putea fi stabilite prețuri finale diferite, în funcție de canalul prin care șoferul și-a luat asigurarea.
Altfel spus, noua normă nu mai face referire la prețul final al RCA, dând libertate asigurătorului să stabilească acest preț în funcție și de cheltuielile pe care le are cu vânzarea. De exemplu, în mod normal, costurile de vânzarea online sunt mai mici decât cele de vânzarea prin brokeri sau agenți propriii, iar asta se va putea tradce în prețuri mai mici pentru achiziția online a RCA.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat lista tarifelor de referință valabilă pe următoarele șase luni.
De exemplu, pentru o poliţă RCA încheiată pe un an, de persoanele fizice cu vârsta între 31 şi 40 de ani, pentru un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cm3, preţul este de 933 de lei, față de 789 de lei, valoare stabilită în februarie 2022.
La mașinile deținute de persoane fizice cu capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cm3, tariful de referință pentru o persoană cu vârsta între 31 și 40 de ani este de 2.590 de lei (anterior era 2.354 de lei).
Pe de altă parte, pentru mașinile înmatriculate pe firmă cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cm3, tariful de referință RCA este de 1.253 de lei (înainte era 1.112 lei). Iar tariful de referință RCA pentru autovehiculele cu o masă mai mare de 16 tone deținute de firme este stabilit la 8.240 de lei (anterior era 7.539 de lei), conform avocatnet.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu