joi, 15 septembrie 2022

Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „STEA printre Stele” la ediția a X-a

 

Asociatia „Centrul Daniel” Bacău, în parteneriat cu Municipiul Bacău, organizează vineri și sâmbătă, 16 și 17 septembrie 2022,  cea de a X-a ediție - Ediție Jubiliară a                      Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „STEA Printre Stele”. 

Scopul organizării acestui eveniment de promovare tip festival a pornit încă din anul 2012, din dorința de a schimba percepția legată de persoana cu dizabilități. „Evenimentul este organizat într-o manieră integrativă și participativă la viaţa socio - culturală a comunităţii din care fac parte, tocmai pentru a demonstra că handicapul nu trebuie să conducă la izolare, nu trebuie să îngrădească accesul la viața culturală, nu trebuie să afecteze viața copilului/tânărului cu dizabilități, deoarece toți copiii merită o șansă de a se autovaloriza, indiferent de existența talentului sau handicapului, și pot fi educați astfel încât, împreună, să construiască o lume mai buna”, au precizat organizatorii într-un comunicat.

Juriul acestei ediții de festival va fi compus din artiști consacrați precum:

-Mihai Alexandru – chitarist, solist vocal, producător și compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România - președintele juriului;

-Luminița Anghel  – interpretă de muzică ușoară;

-Nico – Nicoleta Matei – interpretă de muzică usoară;

-George Vanvu - Profesor, compozitor și coordonator muzical al studioului Radio Iaşi, realizator „Pro Musica” şi „Hiturile Radio Iași”;

-Bogdan Dragomir – muzician și realizator emisiuni la Radio România Regional, membru al Uniunii Naționale a Artiștilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;

-Ovidiu Iordache – compositor;

-Claudiu Bulete  – compozitor – manager CB Media și compozitorul imnului festivalului.

Și-au anunțat participarea la festival peste 150 copii și tineri din toată țara și din Republica Moldova, aceștia concurând pe 11 categorii de vârsta. Evenimentul se va desfasura in Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Spectacolul Galei de Premiere va avea loc sâmbata, 17 septembrie 2022, începand cu orele 15.00 și va cuprinde recitalurile artiștilor: Luminița Anghel, Nico, Lexxy și Emilian. Intrarea va fi liberă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu