miercuri, 30 martie 2022

Marșul pentru viață 2022

 Marșul pentru viață 2022 s-a desfășurat sâmbătă, cu participare fizică, în peste 150 de localități din România și din Republica Moldova. Tema din acest an, „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”, a fost inspirată de tema „Equality Begins in the Womb” („Egalitatea începe din pântecele mamei”), a March for Life 2022 de la Washington, DC, cel mai vechi marș pentru viață din lume – se organizează de 49 de ani.

Evenimentul a încununat Luna pentru viață 2022, care s-a desfășurat în format fizic și online, pe tot parcursul lunii martie și a inclus acțiuni de sprijin pentru mame și pentru copii, ateliere de povești sau de creare de pancarte pentru viață, acțiuni de oferire de flori de Ziua Femeii, conferințe, ateliere, dezbateri ale tinerilor pro-viață, activități ecologice, crosuri, concerte, strângeri de fonduri pentru femeile în criză de sarcină și pentru refugiații din Ucraina, majoritatea acestora fiind femei cu copii mici. În acest context, dorim să le mulțumim interpreților și vorbitorilor care au spus mărturii în cadrul concertului caritabil Live for Life.

Anul acesta, ca efect al pandemiei, s-au organizat mai puține marșuri decât în 2019, când a avut loc ultima ediție desfășurată – fizic – în 670 de localități din țară și din Republica Moldova, însă a crescut foarte mult numărul activităților pro-viață din luna martie și s-a dezvoltat componenta on-line a acestora.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu