joi, 17 noiembrie 2016

Municipiul Bacău a fost desemnat, într-o festivitate desfășurată la Bruxelles, Oraș European al Sportului

Municipiul Bacău a fost desemnat "Oraș European al Sportului" pentru anul 2017 alături de localitățile Bristol (Marea Britanie) și Caligari (Italia), în cadrul unei festivități găzduite miercuri seara la Bruxelles de una dintre sălile de festivități din incinta sediului Parlamentului European.
Titlul, acordat după o evaluare pozitivă a potențialului municipiului, efectuată în urmă cu o lună pe teren, în Bacău, de conducerea ACES, ,"obligă municipalitatea băcăuană să investească în infrastructură, dar și în dezvoltarea programelor sportive pentru toate vârstele", a declarat, pentru AGERPRES, la finalul festivității, Gian Francesco Lupattelli, președintele "European Capitals and Cities of Sport Federation", organizația europeană inițiatoare a proiectului.

"Bacău, respectând standardele noastre, trebuie să-și consolideze și, parțial, să-și restructureze infrastructura sportivă, însă am convingerea că tânărul primar Cosmin Necula și echipa sa vor reuși în acest demers. Îi acordăm credit pentru că orașul are potențial însemnat, în special în plan uman, are voință de a fi cunoscut în lumea europeană", a mai subliniat președintele ACES.

La rândul său, primarul Cosmin Necula a afirmat, pentru AGERPRES, faptul că Bacău a făcut "cel dintâi pas oficial de responsabilitate publică în Europa, într-o competiție ce va avea vizibilitate la nivelul continentului".

"Va fi o competiție cu noi înșine pentru o stare de spirit pe care Bacău vrea și poate să o dezvolte într-un mod cât mai sănătos pentru populația municipiului", a mai punctat edilul băcăuan.

În cursul alocuțiunii sale din timpul festivității primarul Necula a precizat că titlul oferit de ACES "nu va fi o tichie de mărgaritar, ci va constitui premizele unui implant serios în creativitate, unul, însă, și de mare responsabilitate".

"Este un nou început pentru Bacău, iar acest titlu onorant va reprezenta un vector pentru alocarea unui buget mai consistent sportului (...) Avem în vedere alocarea de fonduri substanțiale pentru dezvoltarea proiectelor sportive propuse prin candidatura la titlul european primit, în special pentru refacerea infrastructurii. Dacă anul acesta am avut alocate 10 milioane de lei, în 2017 estimăm să creștem cu cel puțin 30 la sută aceasta sumă", a precizat Necula.

Edilul a schițat și o parte din programul care va fi derulat anul viitor în calitate de Oraș European al Sportului, perioadă a cărei deviză va fi "activități sportive pentru toate vârstele".

"Ne propunem și un parteneriat cu Facultatea de Kinetoterapie a Universității de Stat 'Vasile Alecsandri', care să aibă drept componente educația, recuperarea și performanța, un parteneriat cu cluburile școlare și de performațnă din muncipiu în ceea ce privește activitatea copiilor, un parteneriat cu Republica Moldova, deoarece nu trebuie să neglijăm localitățile cu care suntem înfrățiți, dar și implementarea unui program care sa ne permită să trăim mai sănătos făcând sport cât mai multe zile dintr-un an", a indicat primarul.

Președintele ACES a afirmat în cadrul festivității de la Bruxelles că prin obținerea titlului de "Oraș European al Sportului" "Bacău poate atrage fonduri europene, în funcție de sustenabilitatea programelor pe care și le propune, care variază între 55.000 euro și 550.000 euro.

"Bacău se conectează astăzi, în mod direct, la Europa, prinzând un important flux de oportunități. Sportul, în cazul de față, este un motor care permite Bacăului să intre în familia europeană în care se întâmplă foarte multe lucruri pozitive, nu doar sport. Prin rezonanța acestei desemnări vor apărea și oportunități economice însemnate, pe care Bacău nu trebuie să le rateze. Îl cunosc foarte bine pe Cosmin Necula și tocmai de aceea am foarte mare încredere că acest moment prielnic va fi fructificat foarte bine de municipalitatea băcăuană", a declarat, pentru AGERPRES, europarlamentarul Cătălin Ivan.


În cadrul aceleiași festivități de la Bruxelles, ACES a anunțat drept "Capitală Europeană a Sportului pentru 2017" orașul francez Marsilia, după ce în acest an această titulatură o deține Praga, capitala Cehiei. De asemenea, cu același prilej, orașul slovac Kosice a fost "Cel mai bun oraș al Sportului European" în 2016.
Material preluat de pe Ageres.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu