Până în
31 martie, în fiecare zi, piese celebre din repertoriul clasic, în interpretări semnate de mari
artiști români, se vor auzi în spații neconvenționale
pentru muzica cultă: hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj și
mobilă,
sedii de firme, dar și librării și muzee.
Alături
de partenerii tradiționali ai proiectului — lanțurile
de magazine Carrefour, Cora, Mega Image, Băneasa Shopping City din
București, Iulius Mall din Iași, Timișoara,
Cluj, Suceava, Palas Mall Iași, Librăriile Humanitas, Castelul
Bran, PWC România și CRH România — anul acesta, au apărut și
parteneri noi: lanțurile de magazine Mobexpert și
Dedeman, Pitești Mall, Hello Shopping Park și
Arena Mall din Bacău, Gold
Plaza Baia Mare, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești.
Păreri
ale celor care au ascultat muzică clasică în aceste spații la edițiile
trecute:
"Numai 5 minute? Am auzit mai devreme, când am intrat, era o piesă la pian. Pur și
simplu m-am învârtit pe-acolo numai să stau s-o ascult."
"E mare lucru! Părerea mea e că atunci când intri într-un magazin și auzi o piesă de muzică clasică mai accesibilă pentru public, atunci
într-adevăr și magazinul respectiv își face o reclamă bună."
'Într-un spațiu neconvențional și
atât de comercial, cu oameni care sunt preocupați
în special de a-și asigura coșul zilnic, deodată auzi o muzică diferită și
este un moment în care te detașezi puțin și
intri într-o altă lume. Acele 5 minute fac foarte bine!"
Unul dintre principalele proiecte educative și
culturale ale corporației publice Radio România, 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' își
propune să apropie publicul larg de muzica clasică prin audiția
propriu-zisă, atât în spații neconvenționale și
aglomerate, cât și în școlile românești, la orele de muzică. Campania a pornit în
octombrie 2010, cu audiții în spațiile
publice de tipul hipermarketurilor, mall-urilor, librăriilor și
muzeelor și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și
octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînțeles, și la Radio România Muzical.
Din 2014, 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' este și program național în școlile
românești, grație unui parteneriat semnat între Ministerul Educației
Naționale și Radio România. Proiectul falicitează apropierea copiilor față de
muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiția concretă a materialelor puse
la dispoziție de Radio România Muzical care includ atât o lucrare
muzicală,
cât și o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au și posibilitatea de a participa la
un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate. În anul școlar 2014-2015, aproximativ
120.000 de copii din toată țara au participat la proiectul 'Ascultă 5 minute de muzică clasică'.
Mai multe informații despre această campanie pot fi accesate pe pagina
www.romania-muzical.ro/5minute care găzduiește, de asemenea, fișierele
audio ale pieselor din proiect, precum și concursul destinat
elevilor.
agerpres.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu