Două Campionate Mondiale, 5 continente, 42 de
tari, 2000 de sportivi sunt cifrele care fac ca în acest sfârşit de săptămână
România să fie din nou în centrul atenției lumii dansului sportiv mondial.
Orasul Sibiu va gazdui două campionate mondiale,
adresate Juniorilor II și Seniorilor I 10 dansuri, competiții care sunt
cuprinse în evenimentul Transylvanian Grand Prix care va avea loc pe 3 și 4 noiembrie
în Sala Transilvania, intre orele 8:00 și 22:45. Galele finale ale competiției vor
avea loc sâmbătă și duminică, ora 19:00 . Premiile totale oferite concurenților
depășesc 25.000 de euro.
Ţările care şi-au anunţat participarea au trimis
la Campionatele
Mondiale perechile campioane şi vice-campioane
naţionale.
La Campionatul Mondial Junior II Standard România
va fi reprezentată de perechile Vatamaniuc Alexandru Andrei - Ioana Daiana
Stanciu si Batranu Razvan-George - Dica Ana-Maria, în timp ce perechile Simon
Sorin Dumitru – Constantinescu
Florentina si Marius Momocea – Bunescu Suzana vor reprezenta Romănia în
cadrul Campionatului Mondial de 10 dansuri destinat seniorilor.
Pe lângă cele două campionate mondiale,
Transylvanian Grand Prix mai cuprinde și alte competiții cu licențe World Open
Standard și Latin precum și alte întreceri naționale.
Competiția este organizată de Clubul Fantasy Dance
din Sibiu, sub egida Federației Române de Dans Sportiv și a World Dance Sport
Federation.
La competiția de la Sibiu Bacăul va fi reprezentat
de 14 sportivi (7 perechi) care vor evolua la diferite clase valorice.
Sportivii băcăuani sunt legitamați la CDS Adamas Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu