La
Eger (Ungaria), a avut loc cea de-a 25-a ediție a Campionatului Mondial de
Karate SKDUN, competiție ce s-a ținut pe durata a 3 zile (6-8 octombrie) pentru
toate categoriile, de la copii până la veterani.
Clubul
Sportiv ”DAN BOTEZATU” Bacău a participat la acest campionat cu 3 sportivi,
Băisan Răzvan, Robu-Lungu Darius și antrenorul/sportiv Cășeru Ionuț.
Rezultatul: 2 medalii de bronz cucerite la kumite echipe seniori open (prin
Ionuț Cășeru) și la kumite echipe cadeți -55kg (prin Robu-Lungu Darius).
”La kumite individual ambii copii au pierdut în
fața unor sportivi buni din Bulgaria, după care a venit șansa pentru Darius să
evolueze la kumite echipe unde nu a mai ratat medalia. Personal, încă nu sunt
refăcut după o serie de accidentări, motiv pentru care la individual nu am avut
șanse reale de medalie, însă sunt mulțumit că datorită experienței am reușit la
kumite echipe seniori să ajungem în semifinale după ce am învins echipa
Serbiei, una dintre cele mai bune din concurs.” a declarat antrenorul Ionuț
Cășeru.
Clubul mulțumește sponsorului Dan Lupu (Vicmod)
pentru sprijinul constant adus în ultimii ani samurailor lui Botezatu în drumul
lor neobosit spre medalii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu