Sala de Sport „Mihai Nistor” din Erbiceni-Iași a
găzduit la finalul săptămânii trecute prima ediție a Cupei Shinobi adresată
sportivilor din Federația Okinawa Isshinryu Karate România, la care au
participat peste 400 de sportivi. Competiția, organizată de C.S. Shinobi Iași –
instructor Bogdan Grigorovici, s-a derulat pe două secțiuni: kata individual și
kata sincron. C.S Phoenix Bacău a participat la acest eveniment cu 20 de
sportivi la prima secțiune și cu cinci echipe la cea de-a doua, reușind un
bilanț remarcabil. La proba de Kata individual Rebeca Dimofte, Andrei Leonte,
Eva Cozma și Alexandru Costea au cucerit medaliile de aur. Pe locul II s-au
clasat Darius Dimofte, Cristina Prodan, Vlad Cozma, Floris Rotaru și Cristian
Costan, în timp ce, la aceiași probă, Ioana Ciobanu, Ianis Lovin, Liviu Leonte
și Teodor Popa au reușit câte o medalie de bronz.
La proba de Kata sincron, Rebeca Dimofte, Darius
Dimofte, Andra Ciobanu, Andrei Leonte, Alexandru Plescan și Ianis Lovin s-au
clasat pe locul I, iar Floris Rotaru, Cosmin Rotaru, Rareș Vasilache, Andrrea
Prodan, Teodor Popa și Andy Bertalan au încheiat competiția pe locul III.
„Felicitări
tuturor sportivilor C.S Phoenix pentru dăruire, devotament și perseverență. Rodul
muncii lor și aportul părinților sunt redate prin recunoașterea valorii lor în
compeții. Sperăm că aceste rezultate îi vor motiva și mai mult, să munceasca atât
pe cei prezenți la competiție cât și pe ceilalți sportivi din clubul nostru”, a declarat instructorul
Luminița Dan de la C.S. Phoenix Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu