Valdis Dombrovskis, vicepresedinte al Comisiei Europene,
si-a exprimat sprijinul pentru ideea ministrului german de Finante Wolfgang
Schäuble de a impune la nivelul intregii Europe o taxa pe carburant, banii
urmand sa fie folositi pentru a acoperi cheltuielile financiare ale primirii
refugiatilor, scrie AFP.
"O taxa pe carburanti, la nivel national sau european,
ar putea reprezenta o posibila sursa de finantare, mai ales daca tinem cont de
faptul ca pretul petrolului este la un minim istoric", a declarat
comisarul leton pentru cotidianul german Der Spiegel.
"Sunt de acord cu dl. Schaeuble, avem nevoie de idei
inovatoare in Europa pentru a face fata crizei refugiatilor", a adaugat
Dombrovskis.
Ministrul finantelor german, Wolfgang Schäuble, a propus in
urma cu o saptamana o taxa europeana pe fiecare litru de benzina, pentru ca UE
sa poata face fata financiar, in problema afluxului de refugiati.
"Am spus ca, atunci cand fondurile provenind din
bugetele nationale si din bugetul UE nu ajung, atunci haideti sa cadem de
acord, de exemplu, asupra perceperii unei taxe de oarecare marime, asupra
fiecarui litru de benzina", a explicat el intr-un interviu dat sambata
trecuta publicatiei Süddeutsche Zeitung. Propunerea sa se refera la toate cele
28 de state membre ale Uniunii Europene, prin urmare ar viza si Romania .
sursa: hotnews.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu