marți, 6 octombrie 2015

Actorii de la Bacovia joaca la Galati





Spectacolul „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare, montat de Anca Sigartău la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, a fost invitat să participe la cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie – Galaţi 2015, organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” şi Primăria municipiului Galaţi, în perioada 5 – 16 octombrie.

Spectacolul băcăuan va fi jucat pe scena festivalului gălăţean miercuri, 7 octombrie 2015, de la ora 19.00, şi va deschide seria de trei montări ale piesei „Îmblânzirea scorpiei”, care vor putea fi vâzute anul acesta în programul evenimentului. Celelalte două spectacole după celebrul text al lui Shakespeare, selecţionate în actuala ediţie a festivalului, sunt produse de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi (regia Ion Sapdaru) şi Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani (regia Cristian Gheorghe).Premiera spectacolului „Îmblânzirea scorpiei” semnat de Anca Sigartău a avut loc pe 1 august 2015, în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock”, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”. Din distribuţie fac parte Eliza Noemi Judeu (Actriţa), Adi Hostiuc (Baptista Minola), Alina Chinie (Catarina), Alexandra Paşcu (Bianca), Emil Măndănac (Petruccchio), Valentin Branişte (Grumio), Bogdan Buzdugan (Hortensio), Răzvan Krem Alexe (Lucenţio), Bogdan Matei (Tranio), Cristi Neacşu (Biondello), Ciprian Cârstiuc (Gremio), Viorel Baltag (Vincenţio), Ştefan Alexiu (Pedagogul), Simona Nica (Pietra), Alina Neagu (Filippa), Adina Iftime (Niccola), Maria Mădălina Costin (Cadâna), Nicu Paşcu -regizor tehnic (Servitorul). Asistenţa de regie este realizată de Cristi Neacşu. Ilustraţia muzicală este semnată de 1Q Sapro şi Marius G. Mihalache


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu