joi, 3 ianuarie 2019

Dans Sportiv/ Ce urmează în 2019?

Cum suntem mari iubitori de statistici, încercăm la început de an să aflăm ce urmează în dansul sportiv românesc în anul pe care abia l-am început, în comparație cu ce am lăsat în urmă în 2018. Încă din start facem precizarea că cifrele sunt în concordanță cu ce este afișat pe siteul oficial al Fedrației Române de Dans Sportiv, dancesport.ro, la data de 2 ianuarie. Astfel, la sectorul „competiții” sunt afișate pentru anul 2019 un număr de 57 de evenimente competiționale. Dacă anul trecut într-o primă fază au fost anunțate 61 de competiții, pe tot parcursul lui 2018 în România s-au desfășurat doar 58 de concursuri, cu 13 mai puțin decât în 2017. Dintre cele 57 de competiții anunțate pentru 2019, 12 se vor desfășura în capitală fața de 14 în anul precedent.

Campionatul Mondial de Tineret Standard 2019 se va desfășura în România

Continuând statisticile, în 2017 în România s-au desfășurat 10 competiții internaționale WDSF, anul trecut au fost 8 iar în 2019, 7: WDSF Dance Masters-16-17 martie la București, WDSF Dance All Stars - 20-21 aprilie la București, WDSF Bacau Dance Open - 25-26 mai la Bacău, WDSFDance Fest - 5-6 octombrie la București, WDSF Timișoara Open – 19-20 octombrie la Timișoara, WDSF Transylvania Grand Prix – 1-3 noiembrie la Sibiu, WDSF Bucharest Grand Ball – 7-8 decembrie la București. Acestora li se alătură Campionatul European pe echipe care se va desfășura pe 4 și 5 mai la București, Romanian Internațional Dance Cup și Campionatul Mondial de Tineret Standard  de pe 23-24 noiembrie de la Timișoara, precum și concursurile internaționale Excellance Dance Cup-pe 9 și 10 martie la București și Cupa Moldovei ce va avea loc la Iași pe 13 și 14 aprilie.

Cele mai importante competiții interne 2019

Ca în fiecare an prima mare competiție internă este Campionatul Național al României care anul acesta va avea loc în intervalul 1-3 martie la Brașov. Campionatul Național de 10 Dansuri și cel U21 se va desfășura pe 6-7 aprilie la Piatra Neamț iar Campionatul Național de Clase se va desfășura odată cu WDSF Dance Fest, pe 5 și 6 octombrie în capitală. Cupa României la Dans Sportiv a fost programată pentru 12 și 13 octombrie la Brașov.

Sezonul 2019 la Dans Sportiv va debuta pe 16 februarie cu concursul zonal Elite Dance Festival care va avea loc la Deva. Prima parte a sezonului 2019 se va încheia pe 15 iunie cu „zonalul” Cupa Shine Dance de la Hunedoara și va fi reluat după vacanța de vară, pe 14 septembrie, cu Cupa ProDance de la Orăștie. Sezonul 2019 la Dans Sportiv se va încheia pe 15 decembrie la Suceva cu Bucovina Dance Cup.


Chiar dacă se obsrvă o scădere a numărului de competiții, cu siguranță cele existente vor crește și vor deveni mai puternice. Astfel, va crește competitivitatea ceea ce nu poate fi decât un motor în creșterea performanței sportivilor români, care, cu siguranță, și în 2019 vor avea un cuvânt greu de spus la nivel mondial. Succes tuturor sportivilor și antrenorilor lor, arbitrilor și celor care împreună alcătuiesc Federația Română de Dans Sportiv.


Între timp a mai fost adăugată o competiție, astfel, numarul total de evenimente în dansul sportiv din România ridicându-se la 58. Este foarte posibil ca pe parcursul anului, calendarul competițional să sufere diverse schimbări. Asta e!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu