miercuri, 6 aprilie 2016

YURI’S NIGHT!

Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA Bacău vă invită să participați la un eveniment organizat în premieră în Bacău: YURI’S NIGHT!

Ce este YURI’S NIGHT?
Evenimentul YURI’S NIGHT își propune celebrarea trecutului, prezentului și viitorului omului în spațiu. La nivel global, sunt organizate petreceri și evenimente în luna aprilie, în comemorarea lui Yuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu pe data de 12 aprilie 1961, și pentru inagurarea prime nave spațiale Space Shuttle, pe data de 12 aprilie 1981.
Evenimentele YURI’S NIGHT combină petreceri cu tematica spațiului cu elemente educative și informaționale despre Univers și călătoriile în spațiu. În prezent, sunt organizate anual peste 500 de evenimente în peste 70 de țări, de către universități, școli, muzee, sau organizații precum NASA și ESA.
Ce se va întâmpla la YURI’S NIGHT Bacău?
Asociația pentru Dezvoltare Activă Bacău vă propune o seară cu tematică, luni, 11 aprilie 2016, la Manhattan Pub, începând cu ora 18:00. Seara va începe cu o prezentare a conceptului Yuri’s Night, dar și prezentări tematice și un concurs interactiv despre Univers, pentru ca mai apoi să vizionăm un film pe tema spațiului.

Ți-am trezit curiozitatea? Te așteptăm pe 11 aprilie să celebrăm împreună YURI’S NIGHT și să (re)descoperim Universul!


Important: Consumatia (de la bar) va fi suportata de fiecare participant in parte. Prin participarea la eveniment fiecare participant isi asuma o consumatie minima de 5 lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu