vineri, 29 septembrie 2017

Dans Sportiv / Campionii mondiali se aleg la București

Polul absolut al dansului sportiv mondial se va muta in perioada 3-5
noiembrie în Sala Polivalentă din capitală unde se va derula ediția 2017
a Campionatului Mondial de Juniori II (14 – 15 ani) la secțiunea
dansurilor Latino-Americane, o ediție ce anunță un număr record de
participanți.

  Sportivi din 80 de țări de pe 5 continente vor „lupta” pentru aurul
mondial la București sub privirile exigente a celor mai titrați arbitri
internaționali ai momentului.

Fiecare țară participantă va fi reprezentată de două perechi,campioana
și vicecampioana.
România va fi reprezentată de perechile Eric Nițu-Antonia Iosub și
Andrei Petcu-Bianca Buzuleac, sportivi cu experiență internațională, cu
șanse reale la medalii, mai ales că de această dată vor evolua „acasă”
în fața propriilor suporteri.

Odată cu acest Campionat Mondial  se va desfășura și DANCEFEST, o
consacrată competiţie internaţională de dans sportiv cu 13 ediții
naționale și 3 internaționale, ceea ce va ridica numărul sportivilor ce
vor evolua la Sala Polivalentă, aproximativ 2000.

Evenimentul sportiv din capitală va oferi foarte multe surprize atât
iubitorilor și cunoscătorilor de dans sportiv dar și celor care sunt mai
puțin familiarizați cu această disciplină.

Campionatul Mondial de Juniori II și DANCEFEST 2017 sunt organizate
Asociația Club de Dans Sportiv Alessia Dance din București și Dance
Energy din Iași, cu sprijinul Primăriei Capitalei, derulat prin
Ministerul Tineretului și Sportului, sub egida Federației Române de Dans

Sportiv și a World Dance Sport Federation.

joi, 28 septembrie 2017

Dans Sportiv/ Alte trei competitii nationale

In perioada 30 SEPTEMBRIE 2017 - 01 OCTOMBRIE 2017 se va desfasura la Centrul Sportiv  Apollo din Bucuresti, Campionatul National de Showdance, Campionatul National Studentesc si Cupa Violet. De asemenea se va desfasura in premiera Cupa Romaniei la Salsa si Bachata! La aceasta competitie sunt asteptati sa participe in jur de 800 de
sportivi, din toata tara, cu varste cuprinse între  4 si 45 ani !


Alte doua competiti de dans sportiv  zonale se vor desfasura in acesta perioada :30 SEPTEMBRIE 2017 Cupa Magnum, Resita, competitie organizata  de Asociatia Club Sportiv MAGNUM TEAM RESITA; 30 SEPTEMBRIE 2017 Cupa Maramuresului la Baia Sprie ,competitie organizata  de Club Sportiv MEDIO-MONTE .

Dans Sportiv/Cupa Slănic Moldova ediția I / 63 de medalii și 22 de cupe pentru ADAMAS Bacău

63 de medalii și 22 de cupe pentru ADAMAS Bacău

Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul colosal pentru Slănic Moldova. Asta și din punct de vedere al turismului, situație în care aproape că nu mai găseai locuri de cazare sau a unor restaurante care nu au făcut față numărului mare de turiști. Probabil că motivul acestei întâmplări a fost concursul de dans sportiv Cupa Slănic Moldova, organizat de Clubul de Dans Sportiv Adamas Bacău în parteneriat cu Primăria Orașului Slănic Moldova și Asiciația Prietenii Slănicului, sub egida Federației Române de Dans Sportiv (FRDS). În total, la acest eveniment sportiv au avut loc 39 de întreceri, pe categorii de vârstă și pe clase valorice, la care au luat startul aproape 300 de sportivi. Dintre acestea, opt au fost câștigate de sportivii de la CDS Adamas Bacău, dansatorii sportivi băcăuani obținând și șase clasări pe locul secund și altele opt pe locul III al podiumului. La Cupa Slănic Moldova, în total sportivii noștri au câștigat 22 de cupe, 13 medalii de aur, 9 de argint, 15 de bronz și 26 de medalii din postura de finaliști (reamintim că în dansul sportiv sunt medaliați toți sportivii finaliști – n.r.).
Rezultatele dansatorilor sportivi de la CDS Adamas Bacău:
-Open Basic Latin 14-15 ani - Robert Rotaru-Maria Miron locul V; Matei Teodoru-Ramona Strîmbei locul VI;
-Open Basic Latin 16-35 ani – Marian Haidău-Bianca Arseni locul IV;
-Open Basic Latin 6-11 ani Rareș Bâlu-Patricia Rotaru locul I;
-Open Basic Standard 14-15 ani - Matei Teodoru-Ramona Strîmbei locul II, Robert Rotaru-Maria Miron locul III;
-Open Basic Standard 16-35 ani Mario Ipate-Maria Renchez locul III;
-Open Basic Standard 6-11 ani Rareș Bâlu-Patricia Rotaru locul I;
-Clasa D 12-13 ani Victor Matei-Ilinca Margasoiu locul III;
-Clasa D 14-15 ani Sabin Stan-Ilinca Onișoru locul I, Cosmin Ursu-Cristiana Chiper locul II;
-Clasa E 10-11 ani Alex Bertea-Carina Băisan locul VI;
-Clasa E 12-15 ani Răzvan Băisan-Francesca Oprea locul V;
-Clasa E 6-9 ani Sabin Buzdugan-Rebeca Tomiță locul II;
-Clasa E 16 -35 Latin Marius Nucă-Laura Popa locul II, Mario Ipate-Maria Renchez locul III;
-Clasa E 16-35 Standard Marius Nucă-Laura Popa locul I;
-Hobby 12-15 ani Ștefan Ciută-Teodora Agherasimoae locul III, David Avîrvarii-Denisa Bercaru locul VI;
-Hobby 8-9 ani Tudor Popa-Delia Popa locul IV;
-Debutanți 1 dans Latin Andrei Machidon-Ștefania Grecu locul III;
-Debutanți 1 dans Standard Marian Lungu-Bianca Condopol locul V;
-Fete Solo Argint 10-11 ani Vanessa Maftei locul II;
-Fete Solo Bronz 12-15 ani Andreea Rugină Locul I, Elisa Horvat locul II, Alexia Savin III, Raluca Bălan IV, Elena Munteanu V, Alessia Bogdan VI, Bianca Ilie VII;
-Fete Solo Bronz 4-7 aniAlexandra Stroie locul I;
-Fete Solo Bronz 8-9 ani Ștefania Vorniceanu locul III;
-Fete Solo Debut. 10-11 ani Teodora Munteanu Locul I, Evelina Istrate locul II, Francesca Imbrea locul IV, Mara Vasilache locul V;
-Precompetițional 2 dansuri 8-9 ani Victor Gruia-Timeea Fechet locul III, Victor Manea-Daria Bulgaru locul IV, Silviu Curcudel-Mădălina Popescu locul VI.
La Galele de seară în care au avut loc parada sportivilor și prezentarea oficialilor competiției a fost prezent și primarul Gheorghe Baciu care a oficiat și festivitățile de premiere. Cei care au fost prezenți la Galele susținute în Sala de Sport a orașului Slănic Moldova au avut și surpriza unui microrecital susținut de soprana Alis Maria Făiniță din Moinești, studentă la Conservatorul din București.

„Chiar dacă a fost la prima ediție, Cupa Slănic Moldova s-a dovedit un eveniment important în lumea dansului sportiv românesc, drept dovadă fiind numărul mare de sportivi înscriși la start dar și a unui număr impresionant de arbitri de marcă din FRDS. Suntem foarte mulțumiți de tot ce a însemnat această competiție și ne bucurăm că am adus Slănicul în această lume frumoasă și elegantă a dansului sportiv”, a declarat Romeo Tanasă, organizator, președintele Clubului de Dans Sportiv Adamas Bacău.

joi, 14 septembrie 2017

Karate/ Cupa României. Medalii pentru CS „Dan Botezatu” Bacău

Ultimele competiții oficiale înainte de Campionatul Mondial de Karate SKDUN din Ungaria (6-8 octombrie) s-au desfășurat sâmbătă, 9 septembrie, în sala de sport din comuna Cernica, județul Ilfov.
Clubul Sportiv ”Dan Botezatu” a participat cu 6 sportivi la Cupa României pentru tineret și seniori și Cupa de Toamnă pentru copii, minicadeți, cadeți și juniori, obținând 3 medalii, astfel: 
- aur la kumite individual minicadeți -41kg prin Robu-Lungu Darius;
- aur la kumite individual minicadete -40kg prin Radu Miruna;
- argint la kumite individual seniori-68kg prin antrenorul/sportiv Cășeru Ionuț.
Au mai participat Băisan Răzvan (copii 3), Ciobanu Serena (minicadete) și Miron Ioan (cadeți).
”Neatenția costă...” așa a explicat antrenorul samurailor lui Dan Botezatu faptul că nu toți sportivii săi au urcat pe podium la aceste competiții. ”Dar cele două finale câștigate arată potențialul acestor copii. Îl simt pe Dan cum zâmbește văzând că are cine îl urma...”

Clubul mulțumește sponsorului Dan Lupu (Vicmod), care sprijină constant activitatea sportivă a micilor samurai.

marți, 12 septembrie 2017

Zilele Orașului Buhuși

Buhușenii vor fi în mare sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni atunci când vor sărbători zilele orașului, într-un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Buhuși. Cu această ocazie vor fi organizate în oraș, de vineri până duminică (15-17 septembrie), diferite activități artistice, culturale și sportive. Dacă în prima zi de sărbătoare va avea loc la Muzeul de Istorie, de la ora 13.00, Simpozionul „Buhuși, file de istorie”, ediția a II-a, în fiecare seară, începând cu ora 17.00, pe scena amplasată în fața Casei de Cultură se vor derula diferite activități artistice, Astfel, vineri, buhușenii pot urmări demonstrații de arte marțiale, demonstrații de dans cu grupele care se pregătesc la Casa de Cultură din localitate, dar și evoluția unor perechi de performanță de la Academia de Dans Adamas Bacău, sportivi cu nenumărate rezultate obținute în concursurile naționale și internaționale. Între orele 18.00 și 20.00 pe scenă vor avea loc concerte cu artiști locali, Ansamblul Buhușeanca, Cosmin Timofte, Briana Olteanu, Vasile Mereuță, Ansamblul Busuiocul și Laura Lavric. Sâmbătă, 16 septembrie, concertele vor continua de la ora 18.00 cu talentele locale și vor culmina cu recitalurile Narcotic Sound and Christian D, Adda și Guess Who. Pe toată durata evenimentului buhușenii pot participa la diferite întreceri sportive, fotbal, handbal sau tenis de masă, câștigătorii fiind recompensați cu diplome, medalii și cupe.

Fotbal Feminin/ Debut în sezonul 2017-2018. Pisicile Roșii joacă acasă

„Pisicile Roșii – Selena Constanța, duminică, ora 11.00, stadion: Lucrețiu Avram(Proletarul)”

Pisicile Roșii vor debuta duminică, 17 septembrie, în sezonul 2017-2018, pe teren propriu – stadionul Lucrețiu Avram (Proletarul) - de la ora 11.00, contra Selenei Constanța.



După  trei luni de pauză competițională, Pisicile Roșii se declară pregătite să înfrunte ocupanta locului secund în sezonul trecut și pornesc la drum cu mai mai multă maturitate chiar dacă actualul sezon se anunță a fi cel mai dificil. Într-o serie cu patru formații care și-au anunțat intenția de a promova și cu Navobi Iași, echipă care s-a retras din Superligă, după ce anul trecut a terminat pe locul doi, va fi greu, dar nu imposibil să obținem victorii.

„Plecăm la drum cu dorință și cu încredere. Știu că putem mai mult pentru că avem un grup unit format din jucătoare din Bacău care joacă cu sufletul. Primul meci e cel mai greu, iar Constanța e o echipă care știe să te taxeze, dar eu zic că am învățat din greșelile pe care le-am făcut anul trecut”, a declarat Andreea Bujor.

Pisicile Roșii vor fi pregătite în actuala stagiue de Remus Cojocaru și Marian Tănasă, în timp ce de pregătirea portarilor se ocupă prietenul echipei – Tică Sofornie.

„Suntem puternici pentru că avem unitate de grup și asta ne ajută foarte mult. Pisicile Roșii sunt precum o înșiruire de fapte și de trăiri. Pentru noi, jucătoarele și partenerii noștri sunt importanti în fiecare zi. Atunci când totul este pasiune, nu are cum sa fie altfel.Tot ce facem are efect în comunitate, iar fetele noastre nu joacă pentru bani ca în alte sporturi. Nu avem straniere și nici jucătoare din alte județe, însă mi-aș dori să putem oferi acestor fete mai mult și sper să și reușim. Primăria Bacău și Consiliul Județean sunt parteneri noștri în actuala stagiune, iar în următorii ani sperăm să reușim să le oferim jucătoarelor ceea ce merită. Discutând despre motivație, pot spune că un singur lucru rămâne constant : nevoia de afirmare, nevoia de performanță. Acesta este secretul regenerării acestui club. Vă așteptăm alături de NOI”, a declarat Remus Cojocaru-antrenor Pisicile Roșii.

Lotul pentru sezonul 2017-2018: Gabi Tătaru, Iulia Jitaru, Monalisa Palade, Irina Andrieș, Alexandra Tănasă, Maria Panțîru, Roxana Mateuță, Larisa Botezatu, Anca Bărbulișteanu, Corina Chelmuș, Amalia Aldea, Ana Marin, Alina Ardeleanu, Andreea Bujor, Andra Cernat, Adina Cernat, Diana Burcă, Diana Pașcu, Anca Pinitilie, Delia Pleșoaica, Diana Rotaru și Veronica Pitirici.

Asociația Fotbal Club Măgura 2012 – “Pisicile Roșii” este o asociație care promovează valorile sportive în materie de fotbal feminin, seniori si juvenil, dar în același timp își îndreaptă eforturile și către un success pe plan social. Fotbalul feminin nu este doar un sport, ci și un fenomen social. Un sport și un concept nou pentru egalitatea de șanse. Eforturile noastre se regăsesc în comunitate.


Fotbalul feminin înseamnă sport, educație, sănătate, dar și un cadru organizat în care oamenii sunt pregătiți pentru a-și dezvolta capacitățile profesionale.

Dans Sportiv/ Medalii de bronz pentru România la „europene”

Stan Tiberiu-Florin - Grigore Daria medalie de bronz la Capionatul
European !

Sportivi medaliati sunt componenti ai Clubului "Pas in doi " din
Bucuresti si sunt antrenati de  Virgil si Maria Grigore .




Rezultate Romania:

Youth Standard (57 perechi participante)
WDSF European Championship Bratislava - Slovakia  08 September 2017
RANKING FINAL
1.Marco Bodini - Kristina Charitonovaite    //ITA
2.Maxim Pugachev - Kira Oxas//RUS
3.Stan Tiberiu-Florin - Grigore Daria//ROU
4.Oleg Chzhen - Alina Ageeva//RUS
5.Juraj Bjelac - Renata Faizerakhmanova    //CRO
6.Luciano Donato - Adele Diodati//ITA
…………………………………………………………….
27.Zicoane Heler Sebastian Alin - Copos Anca//ROU

Junior II Standard semifinal  (66 perechi participante)

WDSF World Championship Bratislava - Slovakia  09 September 2017
Locul 9.Marita Ciprian Petre - Bumba Oana Tamara//ROU
Locul 10.Andrei Petcu - Bianca Buzuleac//ROU

Adult Standard ( 71 perechi paricipante )

WDSF World Championship  Chengdu - People's Republic of China  10
September
Locul 20.Rednic Paul - Lucaciu Roxana//ROU

Locul 23.Cojoc Rares - Matei Andreea//ROU

duminică, 10 septembrie 2017

Judo/ Turneul Temeraru Sibiu/ Medalii pentru Branx Bacău

Sâmbăta, 9 septembrie, s-a desfășurat la Sibiu Turneul internațional ‎de judo Temeraru. La acest turneu au participat sportivi din Moldova, Austria, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România. Clubul Sportiv Bronx Bacău a participat la acest eveniment cu 4 sportive : Gavrilita Maria 52kg, Crenganis Alisa 48kg, Rotaru Alina 57kg, Gabor Andra 63kg, lotul fiind condus în premiera de antrenorul Hantu George. 
La juniori Gavrilita Maria a cucerit argintul la 52kg  trecând în semifinale de Drobac Lana din Croația ‎după un meci istovitor câștigat în golden score.
Crenganis Alisa a cucerit bronzul la 48kg câștigând finala mica împotriva slovacei Szaboova Veronika.
‎Rotaru Alina a cucerit bronzul la 57de kg
La seniori, Gavrilita Măria a pierdut aurul la 52kg în fața medaliatei europene Constantin Elena.

Surpriza a venit de la Crenganis Alisa 48kg care a disputat un meci extraordinar în compania medaliatei la Campionatele Mondiale, bulgaroaica Tsyplyakova Tsplaevana‎, reușind pâna la urmă câștigarea medaliei de bronz. Trebuie ținut cont ca Alisa e în ultimul an la copii, ea împlinind 14 ani cu două luni în urmă.

vineri, 8 septembrie 2017

Dans Sportiv / România la mondiale si europene

Comunicat de presă

Dupa evolutia din anii trecuti, Federatia Romana De Dans Sportiv a adunat in zestre un numar impresionant de medalii la nivel european si mondial care au situat acest sport in marea elita a lumii.

Prin nivelul de pregatire si dezvoltare sub conducerea F.R.D.S. a presedintelui Vasile Gliga care in acest moment detine si functia de vicepresedinte al organizatiei mondiale (WDSF),Romania spera ca si anul acesta sa faca o figura frumoasa si sa obtina rezultate pe masura .


La Chengdu – China, in data de 10 Septembrie la
Campionatul Mondial de Adulti Dansuri Standard ,Romania va fi prezenta cu Rares Cojoc & Andreea  Matei (campioni nationali ai Romaniei ) si perechea formata din Paul Rednic & Roxana Lucaciu(vicecampioni nationali)

In Slovakia, la Bratislava, pe data de 8 Septembrie, la Campionatul European  de Tineret Dansuri Standard vor concura pentru „tricolor”  Tiberiu Stan & Daria Grigore(campioni nationali) si Sebastian Zicoane & Anca Copos (vicecampioni nationali )


Pe 9 Septembrie la Campionatul Mondial de Junior II Dansuri Standard Romania este reprezentata de Ciprian Marita & Oana Bumba(campioni nationali) si Andrei Petcu & Bianca Buzuleac (vicecampioni nationali ).