marți, 22 noiembrie 2022

Noi medalii pe ringul de dans pentru Adamas

 

A mai trecut un weekend și România a dansat din nou. Mă rog! Dansatorii sportivi români au dansat din nou. De această dată s-a întâmplat la Voluntari, acolo unde clubul Hobby Dance din București a organizat ediția 2022 a Cupei ce poartă numele clubului. La acest eveniment și-au dat concursul peste 600 de sportivi din toată țara, Bacăul fiind reprezentat de perechea Eduard Budac – Delia Popa de la clubul Adamas. Edi și Delia au concurat la categoria Open Basic 12-15 ani unde au reușit să obțină medaliile de argin în competiția de Standard și s-au clasat pe IV la dansurile Latino-Americane. Cei doi sunt pregătiți de antrenorii Romeo Tanasă, Cătălina Țampău și Cristi Sava.


 

luni, 14 noiembrie 2022

Weekend pe podium pentru Adamas Bacău / zeci de trofee și peste o sută de medalii

Sportivii clubului Adamas au participat în weekendul 12-13 noiembrie la mai multe competiții naționale, pe mai multe discipline, participanții fiind cu vârste între 3 și 65 de ani. Rezultatele au fost extraordinare, cuantificate în medalii și trofee.

Cea mai importantă competiție s-a desfășurat la Galați, acolo unde s-a desfășurat a X-a ediție a Cupei „Memorialul Daniel Nechita”, eveniment dedicat sportivilor legitimați la Federația Română de Dans Sportiv. Iată și rezultatele:

-perechea Tudor Vlasie-Lavinia Damian locul III Cha cha deb 8-9 ani;

-perechea Rareș Curcudel-Miruna Bârsan, locul I Vals L deb 8-9 ani;

-perechea Sebastian Codiță-Amira Tanasa, locul I VL deb 10-11 și locul III C;

-perechea Adrian Arteni-Giorgia Conțu, locul II VL 10-11 ani;

-perechea Theodor Tărcuță-Medeea Bulgaru, locul V VL 10-11 ani;

-perechea Andrei Tomozei-Ilinca Deacu, locul I VL și locul III C 12-15 ani;

-perechea Matei Dorneanu-Antonia Tarcău, locul II, 2d Pre 10-11 ani;

-Mădălina Ardeleanu, locul II Fete Solo Argint

-perechea Alex Pușcuță-Ema Savin,locul 1 la Basic St și locul VI la Basic L 14-15 ani;

-perechea Călin Constantinescu-Teodora Damian, locul IV Basic St 14-15 ani;

-perechea Ovidiu Marian-Alessia Conțu, locul II cls E 16-35 St și locul IV Latino.

Dacă tragem linie, de la competiția de la Galați, sportivii băcăuani s-au întors acasă cu 11 trofee și 29 de medalii dintre care 8 de aur, 7 de argint, 6 de bronz și 8 de finaliști.

 


Divizia de Street Dance de la Adamas a participat cu mai multe trupe la Cupa Royal 2022 disputată la București. Iată rezultatele:

-LOCUL I- DUO SCHIRLIU CAMELIA & PAVELUC DARIA- street dance 7-9 ani-avansați

-LOCUL I- SOLO CIRIMBEI SABRINA- street dance 10-12 ani- începători

-LOCUL I- DUO HANGANU MATEEA & CADĂR ELISA-street dance 10-12 ani-începători

-LOCUL I- URBAN CREW -street dance 10-12 ani- începători

-LOCUL I-SAVAGE CREW-street dance 13-15 ani-avansați, trupă care a oținut astfel CALIFICARE ÎN GALA celor mai bune momente, unde au primit un voucher de 50% reducere pentru competiția din Bulgaria și trofeul BEST MOMENT în valoare de 300 euro.


 

Și nu în ultimul rând, formațiile de copii și de adulți de la Academia de Dans Adamas din Bacău și de la Școala de Dans Adamas Buhuși au participat la NDA Art Festival ed. a II-a, eveniment desfășurat la Sala Ateneu din Bacău, reușind să obțină 10 trofee și o sumedenie de medalii în urma celor 5 locuri I și 5 locuri II obținute.




 

luni, 31 octombrie 2022

Sportivii Adamas la WDSF Open Ruse


 

Weekendul trecut s-a desfășurat la Ruse, Bulgaria, o competiție internațională de dans sportiv cu licență WDSF la care au participat sportive din Turcia, Moldova, Albania, Bulgaria, Ucraina, Hong Kong, România, Italia, Serbia, Estonia și Grecia. Printre participanți s-au numărat și 12 sportivi (6 perechi) legitimați la CDS Adamas din Bacău care au fost însoțiți de antrenorul băcăuan Romeo Tanasă care a fost invitat la acest eveniment și în calitate de arbitru. În ciuda faptului că sportivii noștri s-au aflat pentru prima data în fața unui concurs de asemenea nivel, băcăuanii au avut un parcurs bun încununat și cu două trofee, două medalii de argint și două de bronz, cu calificări în finale și semi-finale.


 

 Iată rezultatele complete:

Perechea David Cuzmin - Mădălina Ursea :

- locul 4 - OB Standard

- Semifinala - OB Latino 


 

Perechea Călin Constantinescu - Teodora Damian

- semifinala - OB Standard

- Sferturi - OB Latino

Perechea Alex Pușcuță - Ema Savin

- Semifinala - OB Standard

- Semifinala - OB Latino

Perechea Eduard Budac - Delia Popa

- Loc 3 - OB Standard

- Loc 4 - OB Latino

Perechea Marian Lungu – Bianca Condopol

- loc 7 - WDSF OPEN Tineret

- loc 4 - WDSF OPEN Junior 2

- Loc 15 - WDSF OPEN Tineret Latino

- Loc 10 - WDSF OPEN Junior 2 Latino 


 

Perechea Cosmin Grapcenco - Teodora Munteanu

- loc 7 - WDSF OPEN Tineret Latino

- Loc 2 - WDSF OPEN Junior 2


 

„Am avut evoluții bune și rezultate merituorii. Știam că va fi o competiție dificilă, dar, încet – încet, trebuie să ne măsurăm forțele și la alt nivel. Felicitări sportivilor, felicitări părinților și felicitări pentru munca depusă instructorilor și antrenorilor noștri”, a declarat Romeo Tanasă, președintele CS Adamas Bacău.