sâmbătă, 26 februarie 2022

Medalii pentru sportivii CD „Dan Botezatu” Bacău

 În orașul Voluntari a avut loc weekendul trecut Campionatul Național de Karate SKDUN (Shotokan Karate Do of United Nations) probe individuale, cu aproximativ 600 de sportivi din 40 de cluburi. Clubul Sportiv "Dan Botezatu" a participat cu 7 sportivi, iar rezultatele: 2 medalii de aur, 1 de argint și 7 de bronz. 


În prima zi au concurat doar centurile maro și negre. Miron Ioan a devenit campion național la proba de Kata seniori centuri maro, adjudecându-și apoi medaliile de bronz în probele de Jiyu Kumite Ippon Shobu și Sanbon Shobu la tineret -70kg. Acestea au fost completate de bronzul obținut de Ciobanu Serena la Jiyu Kumite Ippon Shobu junioare -57kg. Rusu Ana-Maria și Radu Miruna au pierdut în turul 2 și nu au intrat în medalii.

În a doua zi, dedicată kohai-lor (până în centura albastră inclusiv), Cioltan Tudor a devenit campion național în proba de kumite juniori Ippon Shobu. Botezatu Corina, la prima competiție, a devenit vicecampioană națională la Jiyu Kumite senioare, obținând apoi bronzul la proba de Kata senioare și la cea de Kihon Ippon Kumite. Năstase Ioana a obținut bronzul la probele de Jiyu Kumite junioare și Kihon Ippon Kumite.
Antrenorul Clubului, Ionuț Cășeru, ne spune: "Am revenit în competiții, însă se vede pauza lungă de până acum. Câțiva sportivi au confirmat performanțele anterioare: Tudor este din nou campion la jiyu kumite, iar Ioan la kata. Mi-aș fi dorit o finală la kumite între junioarele noastre (Serena, Miruna și Ana-Maria), însă neatenția și lipsa competițiilor își spun cuvântul. Totuși sunt ferm convins că fetele vor reveni în medalii la următoarele competiții. O figură frumoasă au făcut Ioana, cu bronzul de la kumite, dar mai ales Corina, aflată la prima ei competiție...numele de Botezatu se pare că este predestinat pentru performanță sportivă.
Dedicăm aceste medalii antrenorului nostru, Dan Botezatu, care ar fi împlinit joia trecută 50 de ani. Kanpai, sensei!"

vineri, 11 februarie 2022

Cum ne pregătim de nuntă? Dansul mirilor cu Florin Ștefănescu, în Bacău



În urmă cu câteva zile am surprins doi tineri, un el și o ea, discutând la o cafea. Cei doi urmau să își pună pirostriile. Familia tredițională sărbătorită tradițional. Vorbeau de meniu, de formație, de invitați, mărturii și etajele tortului. Câtă răspundere pe capul lor! Din fericire, toate păreau în regulă, cei doi încercând să facă din petrecerea prilejuită de legarea pe viață a destinului lor, ceva de neuitat. Aveau însă o problemă foarte importantă de rezolvat. Ceva la care nu se pricepeau. Dansul mirilor. Momentul festiv care dă startul petrecerii.


Cum ne pregătim de nuntă?

Mi-am imaginat pentru o clipă, cum o să le iasă pașii de dans sub emoția provocată de privirile tuturor invitaților? Și uite așa mi-a fugit gândul la colegul meu, Florin Ștefănescu, mare dansator, care mai povestește câte odată cum îi învață el să danseze pe cei care se căsătoresc, și nu numai. În ciuda situației încă… pandemice, perioada nunților se apropie. Așa că mi-am propus să îl „intervievez” pe maestrul coregraf Florin, pentru a ne destăinui câte ceva despre dansul mirilor. Din fericire, l-am găsit chiar în timpul lecției, acolo la Adamas, unde desfășoară astfel de activități. Am așteptat să termine ora, după care l-am luat la…întrebări:


- Pentru început, cum e cu dansul? De când dansezi și unde ai ajuns cu pasiunea ta?

- Cu dansul e bine, chiar dacă vremurile sunt mai grele. De dansat, dansez de când mă știu. Mereu mi-a plăcut dar nu o făceam în mod organizat, adică la nivel de competiție. Apoi am descoperit dansul sportiv și mi-a plăcut atât de tare în cât m-am decis să îl practic și la nivel competițional și…

- Și chiar ai ajuns să fii și instructor.

- Da. De câțiva ani buni mă ocup de grupele de adulți de la Academia de Dans Adamas dar am și câteva grupe de copii la Școala de Dans Adamas din Buhuși.

- E greu să lucrezi în dans cu adulții?

- Nu e nici greu dar nici ușor. Depinde ce își doresc și ei, pentru că unii vor mai mult iar alții îl tratează doar ca pe o formă de mișcare. Am elevi care vor să învețe mai mult, să dezvolte dansul și chiar să fie competitivi.

- De fapt, despre altceva vreau să vorbim astăzi. Mai exact despre dansul mirilor. Să ne spui câteva detalii despre el, ce trebuie să știm… Ai pregătit mulți miri?

- De-a lungul timpului am dezvoltat multe coregrafii pentru miri. Din păcate au fost acești doi ani în care nu s-au mai făcut nunți. Hai că anul trecut au mai fost câteva, dar în 2020 a fost „secetă” totală. Nu pot să apreciez un anumit număr de miri, pe care i-am avut eu. Dacă ar fi să vorbim de un număr general a celor care au dorit coregrafii de nuntă, pot să vă spun că sunt mai mulți instructori coregrafi care se ocupă de așa ceva…

- E un trend? O modă sau o industrie?

- În niciun caz o industrie. Dar putem spune că suntem un element, și chiar unul important din industria nunților, care știm că îi reunește pe organizatorii de astfel de evenimente. Care aduce la un loc formații de muzică, videografi, pe cei care se ocupă de rochii și costume, decorațiuni și câte și mai câte. Din totdeauna la nunțile noastre a existat dansul mirilor din startul nunții, chiar dacă a avut mai multe denumiri, cum era cândva valsul miresii. De mai mulți ani acest dans de deschidere a evoluat. Cei care se căsătoresc doresc să aibă o coregrafie frumoasă, să fie apreciați de invitații  prezenți la evenimentul lor.

- Și acum tot vals se cere și se dansează?

- Sunt mai multe situații. Sunt unii miri care au un cântec care îi reprezintă. Și nu e musai vals. Așa că, dacă aleg acel cântec pentru deschiderea nunții lor, încercăm să le facem coregrafia pe acea melodie. Spun încercăm, pentru că nu poți să faci o coregrafie frumoasă, spectaculoasă chiar, pe un ritm nepotrivit. Imaginează-ți o piesă de heavy metal. Dacă e o piesă…dansantă… Sigur, valsul e cea mai ușoară variantă. Dacă tot am vorbit de modă, de trenduri… În ultima perioadă am avut cereri de coregrafii din mai multe stiluri.

- Dar nu e complicat?

- În teorie nu. Practica e problema. Și am să vorbesc puțin despre acest aspect. Dansul în aparență e ușor. Dar dacă ar fi fost ușor, ar fi dansat toată lumea. Mai complicat este pentru noi, bărbații. Pentru că suntem ceva mai rigizi și ne e teamă să nu arătăm penibil. Exact asta e problema în cazul adulților. Gândesc prea mult și își fac probleme. De aceea se lucrează mai ușor cu copiii, pentru că ei nu gândesc și imită cu ușurință. Doamnele și domnișoarele prin natura lor au o mobilitate mai bună, deci au un atu. Cu toate acestea, dansul se simte și se învață. De aceea, de multe ori le recomand celor care se pregătesc de marele eveniment, înainte cu câteva luni să frecventeze cursuri de dans la grupele de la noi, tocmai pentru a obișnui corpul.

- Ce presupune un curs de dansul mirilor?

- Ca timp, la noi la Academie acordăm 5 ore pentru un astfel de curs. Noi spunem că în aceste 5 ore putem construi împreună o coregrafie, care să îi pună în valoare pe cei doi miri. Sigur, sunt cazuri și cazuri. Pentru cei mai talentați și care pot executa figuri mai complicate, coregrafia va fi mai complexă. Ideea e că noi trebuie să formăm o echipă, să constrim împreună coregrafia și să îi punem în lumină pe miri. Nu o să folosim niciodată figuri care îi dezavantajează. Mai mult decât atât, încercăm să-i și consiliem din acest punct de vedere. În foarte multe cazuri, miresele în special, spun că au văzut nu știu unde, nu știu ce figuri care le-au plăcut. Una e să-ți placă și alta e să le poți executa și să te și prindă bine.

- Nu și-ar putea face singuri dansul?

- Cred că au fost cazuri și nu știu ce a ieșit. Numai că… Ce vezi de cele mai multe ori pe youtube sunt coregrafii de prezentare executate de dansatori profesioniști. Aceștia dansează cu mare ușurință iar coregrafia pare ușor de executat. Am întâlnit situații când au venit miri cu un videoclip și spuneau că vor așa. Cei din videoclip erau dansatori cu 20 de ani de experiență. Când am dat să lucrăm un pas asemănător și și-au dat seama de complexitate, au renunțat. Tocmai aici intervenim noi. Să le arătăm figuri care să îi pună în valoare, să le dai câteva informații tehnice… Că altfel nu iese pasul. Un exemplu simplu ar fi cel de la valsul vienez. Toată lumea observă la dansatorii profesioniști că atunci când valsează fac…valuri. Și atunci, oamenii imită și țopăie. Fac un fel de genuflexiuni și devine inestetic și obositor. Acolo e de fapt vorba de o înclinație. Dar dacă vrei, îți arăt.

- Poate cu o altă ocazie, când am să vin pregătit de dans. Spuneai de un mix de dansuri…

- Da. Ce înseamnă asta? De obicei, se alege un dans clasic, cum ar fi valsul sau tangoul, sau amândouă, la care se adugă un dans latino sau disco și chiar hip hop. Sigur, e vorba de câteva măsuri din fiecare stil. Sau… Am mai făcut coregrafii în care începeu mirii, după care li se alăturau nașii, schimbam perechile…





- Ai pregătit și perechi de miri, să le spunem, de notorietate?

- Cred că am avut. Nu mai știu exact. Am avut, dacă e să ne referim la meserii și funcții, avocați, unii care au cochetat cu politica, polițiști… Am lucrat cu multe perechi venite din străinătate, băcăuani plecați și care s-au întors acasă să își facă nunta. Am avut perechi mixte, adică mireasă româncă și mire de prin Danemarca, Spania, Italia sau de prin alte țări. I-am făcut coregrafia unei voleibaliste de la Știința, și vorbesc aici de franțuzoaica Kim Novak. Kim și soțul ei Simon au avut nunta în Franța și toți invitații au apreciat coregrafia făcută în România.

- Am observat că sunt destul de mulți cei care oferă astfel de cursuri, de dansul mirilor. Cum ar trebui să ne alegem instructorul de dans?

- Nu cred că există o rețetă. Eu cred că oamenii trebuie să rezoneze și în astfel de condiții. Cu toții ne promovăm online, dar, românește, eu cred că metoda „din gură în gură” e cea mai bună. Am observat că cei care au fost mulțumiți de felul în care am lucrat împreună, mi-au trimis și alți cunoscuți. Lucrând cu cei care vor să danseze bine și frumos în noaptea nunții lor, am ajuns să cunosc oameni frumoși. Mi-au trimis poze și filmulețe de la nunta lor, cu mulți am rămas în bune relații și chiar ne-am împrietenit.

- Ca o ultimă idee, ce le recomanzi celor care doresc să ia lecții de dansul mirilor?

- Ce să le spun? Să aibă încredere în instructorul lor, pentru că cel pe care l-au ales cu siguranță are experiență și poate să îi învețe să strălucească în noaptea nunții lor. Iar pe ceilalți, nu doar pe nuntași, îi așteptăm la cursurile de dans pentru adulți. Să dansăm, să ne distrăm și să ne facem prieteni noi. Cu siguranță, la dans vei uita de toate grijile. Let”s dance!

Dacă doriți să aflați mai multe puteți accesa următorul link:

https://www.facebook.com/Dansul-Mirilor-cu-Florin-%C8%98tef%C4%83nescu-%C3%AEn-Bac%C4%83u-319264962214776 (Ioan Bîșcă)


joi, 27 ianuarie 2022

Andra îi face un cadou atât soțului său, Cătălin Măruță, cât și fanilor săi, și lansează piesa „Pas cu Pas”

 Cu ocazia zilei de naștere a soțului său, Cătălin Măruță, Andra i-a pregătit un cadou inedit, și anume, o piesă de dragoste, încărcată de semnificații profunde. Cântecul induce atmosfera ideală și pentru Ziua Îndrăgostiților și Dragobete, care se apropie cu pași repezi, dar și pentru fiecare zi din viața noastră, având în vedere că sentimentul de iubire este indispensabil. Piesa „Pas cu Pas” vine însoțită și de un clip muzical, în care își fac apariția și două dintre cele mai îndrăgite figuri publice din România: Mihai Petre si Elwira Duda.

 Videoclipul se va lansa joi, 27 ianuarie, la ora 17 :00


Andra - Pas cu pas

Muzica : Flavia Zoe , Lucian Nagy ,Serban Cazan , Roland Kiss , Gabriel Stanoiu 

Text : Flavia Zoe 

Label : Andra Records & MediaPro Music



miercuri, 26 ianuarie 2022

Pentru Dansul Mirilor în Bacău

 https://www.facebook.com/Dansul-Mirilor-cu-Florin-%C8%98tef%C4%83nescu-%C3%AEn-Bac%C4%83u-319264962214776

ISJ Bacau primeste teste rapide si masti de protectie

 Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bacău va primi astăzi 72.000 de teste rapide și 156.000 de măști chirurgicale ce urmează să fie distribuite, în cel mai scurt timp, către școlile din județ.


Testele vor fi repartizate unităților educaționale conform programării făcute de IȘJ, ce are drept criterii de prioritizare numărul elevilor pentru care părinții și-au dat acordul prealabil în vederea testării, rata de incidență cumulată la nivelul localității, respectiv rata de vaccinare a personalului didactic din fiecare școală.

Materialele & echipamentele de protecție sunt livrate în cadrul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid, în baza Ordinelor nr. 4542 și nr. 4543, din 25 ianuarie 2022, ale Comandantului Intervenției.

„Reamintesc că, în cursul zilei de marți (25 ianuarie), IȘJ Bacău a distribuit peste 320.000 de teste rapide non-invazive către 182 de unități de învățământ din județ.
Până în prezent, de când a început testarea în școli cu teste pe bază de salivă, în județul Bacău s-au efectuat 400.000 de astfel de teste, în baza kiturilor de testare distribuite unităților educaționale în intervalul 3 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022.

Guvernul este responsabil față de elevi și cadrele didactice, dovedind că prioritatea sa rămâne asigurarea desfășurării cursurilor în format fizic, după improvizațiile „on-line” din ultimii ani.
Orientarea către prevenție, precum și adoptarea unor măsuri graduale & timpurii, departajează clar modul în care actuala guvernare, prin Ministerul Sănătății, se raportează la combaterea pandemiei, față de abordările mai puțin potrivite ale executivelor din anii anteriori.

Solicit atât IȘJ Bacău, cât și conducerilor școlilor să continue pe linia respectării cu intransigență a măsurilor de protecție împotriva infecției cu virusul Covid19. Respectând rigorile instituite, ne asigurăm că vom avea – pe mai departe – școli deschise și un proces educațional în format fizic, în beneficiul tuturor elevilor”, a notat prefectul Lucian Bogdănel într-o postare pe facebook.


Buletin informativ DSP Bacau 25.01.2022

 

Situaţia epidemiologică COVID-19, la nivelul judeţului Bacău :

Ø  48.512 de persoane confirmate COVID-19 (cu 512 cazuri noi, mai mult decat ziua precedenta);

Ø  41.378 de persoane vindecate;

Ø  212 pacienti internati în spital;

Ø  1832 de decese;

Ø  820 probe recoltate;

Ø  La nivelul judetului Bacau, pana la data de 24.01.2022, au fost administrate 334.197 de doze de vaccin împotriva COVID-19. In perioada 23-24.01.2022 au fost vaccinate un numar total de 367 persoane, din care din care 61 de persoane cu prima doza, 75 persoane au primit doza a doua si 231 persoane au primit doza de rapel;

Ø  La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE: 0800800358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV–2 (coronavirus), care are program de functionare permanent. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă. Cetăţenii să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apeleze linia TELVERDE;

Ø  La nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Bacau funcţionează o linie telefonică de urgenţă, 0729/300.130, care are program de funcţionare permanent, unde cetăţenii pot obţine informaţii utile de prevenire şi combatere COVID-19. De asemenea, DSP Bacau pune la dispozitia populatiei un CALL CENTER - 021/414.4434, care are program de funcţionare in intervalul orar 08.00-22.00 si poate fi accesat pentru urmatoarele informatii:  informatii simptome, informatii pentru persoanele carantinate (contacti directi), informatii pentru persoanele izolate (confirmate COVID-19), informatii destinate programarii la vaccinare si informatii suplimentare legate de campania de vaccinare;


Ø  CENTRELE DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19 DIN JUDEŢUL BACAU UNDE POPULATIA SE POATE PREZENTA FĂRĂ PROGRAMARE, DOAR CU BULETINUL :

·         Municipiul Bacău - Centrul de Afaceri si Expozitii - (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna,    Johnson&Johnson si AstraZeneca), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00;

·         Municipiul Bacău - Colegiul Tehnic Letea (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna si Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00;

·         Municipiul Bacau – Comandamentul Bazei 95 Aeriana (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech), luni-vineri, interval orar 8.00-16.00;

·         Municipiul Moinești-Complexul de Servicii Sociale (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech si    Johnson&Johnson), luni-duminica,  interval orar 8.00-20.00 ;

·         Municipul Onești - Muzeul de Istorie  (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8.00 – 20.00;

·         Municipiul Onești- Baza Sportivă  (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00;

·         Orașul Comănești - Centrul de Vaccinare nr. 5 (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech,  Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8,00-20,00;

·         Orașul Buhuși - Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” (se vaccinează cu vaccin Moderna, Pfizer/BioNTech si Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00.

·         Orasul Tg. Ocna – Centrul Balnear “Parc Magura” (se vaccineaza cu vaccin Moderna), luni-vineri: 09.00-19.00; sambata-duminica, interval orar 9.00-15.00

·         Orasul Darmanesti - Camin Cultural (se vaccineaza cu vaccin Pfizer si Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00

·         Comuna Sascut - Cladirea S.C.SEPRAG S.R.L. – SALON LUX (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna si Johnson&Johnson), marti – miercuri –vineri, interval orar 14.00-20.00

·         Comuna Podu Turcului - Sala de Sport –Liceul Tehnologic A.Vlahuta (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech si Johnson&Johnson), luni-marti-vineri-sambata, interval orar: 9.00-20.00

·         Comuna Parincea – Camin Cultural (se vaccinează cu vaccin Pfizer si Johnson&Johnson), luni-marti: 16.00-20.00, sambata-duminica: 08.00-20.00

 

Braconajul piscicol în atenția jandarmilor băcăuani/ Respectă legislația piscicolă, protejează habitatele naturale!

 La sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a desfășurat activități de prevenire a braconajului piscicol pe lacurile de acumulare de pe raza comunelor Orbeni, Galbeni, dar și pe Lacul Bacău și Râul Trotuș din județul Bacău.

Verificările efectuate au dus la depistarea a șapte situații de nerespectare a legislației piscicole, jandarmii aplicând sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1200 de lei, pentru încălcarea prevederilor OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. 

Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, atenția jandarmilor fiind îndreptată asupra modului în care sunt respectate normele în vigoare privind pescuitul.

Reamintim pasionaților de pescuit obligația prezentării unui permis de pescuit valabil, la solicitarea jandarmilor.

Pescarilor care apelează la metode ilegale, le reamintim că folosirea plaselor de tip monofilament este infracțiune și se pedepsește conform legii.

Recomandăm tuturor iubitorilor pescuitului să respecte prevederile legale în vigoare care reglementează pescuitul și acvacultura.