vineri, 27 ianuarie 2017

Lansare discografica - Stephan- Someone (Like You )

Stephan: “Doresc să cuceresc inimile publicului românesc“
Interpretul Stephan reprezintă un…nou “produs” pe piața muzicală din România. Ne-am obișnuit deja cu ideea de ceea ce înseamnă produs muzical pe piața autohtonă, dar aceasta nu înseamnă că totul rămâne la un stadiu involutiv. Și un exemplu în sensul evoluției cu ajutorul și prin prisma vocilor tinere îl reprezintă Alexandru Ștefan Roșu, cel căruia îi place să își spună, pe scurt și normal cu rezonanță de scenă, Stephan.

În vârstă de 24 de ani, Stephan a absolvit facultatea de kinetoterapie din cadrul universității ecologice București -masterand – Management in educatie fizica si sport în cadrul Universității Ecologice din București, Facultatea de Educatie Fizica si Sport. Sportiv de performanță, deținător a 2 medalii de aur, interpretul a descoperit pasiunea pentru muzică încă de mic. La un moment dat a început pregătirea pe plan muzical,  în prezent fiind atât solist vocal,  cât și compozitor. În prezent face parte din „Rush Records” – o echipă nouă de producție pe piața muzicală din România, care își face debutul cu proiectul (așa cum le place să îl numească) “Someone (like you)” – melodie în interpretarea lui Stephan. “Prin interpretarea acestei melodii doresc să cuceresc inimile publicului românesc“, spune Stephan.

Printre altele, interpretul este un împătimit al fitnessului, al unui stil de viata sănătos, este de asemenea pasionat de călătorii si tehnologie, iar artiștii lui preferați sunt John Legend , Sam Smith , John Mayer . “Piesa <Someone (like you)> este scrisă într un moment greu din viața mea și sper ca sentimentul pe care mi-l trezește mie această piesă să ajungă la publicul larg”, adaugă tânărul interpret Stephan.

Credite piesă
Compozitori: Alexandru Roșu ( Stephan ); Alin Radu 
Textier: Alexandru Roșu ( Stephan ) , Raluca Iurascu 
Muzica: Alexandru Roșu ( Stephan )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu